Cărare spre nicăieri

fagaras mesteceni in zori

Am obosit.
Tot omul obosește, desigur. Chiar și când sunt obosită afirm asta cu un aer energic. Defect de fire.

Cum ar fi un hamac aici între mesteceni??! Nu-mi răspundeți… să ne imaginăm doar, nu va fi niciodată timp, vom vrea mereu să mergem mai departe.
Și e bine că e așa. Dacă ne-am rezuma visele la odihnă…

Cărarea de mai sus nu duce nicăieri. Nici măcar într-un loc de privit în zare.
Și-atunci cine o umblă? Cei care se duc și se întorc crezând că duce undeva.

5 Comentarii

  • Oboseala face loc nostalgiei dar
    calatorului ii sade bine cu drumul indiferent unde duce el.
    Felicitari ptr.tura din Fagaras.
    George de la izvorul de La Table.

    • Salut George, multumesc pentru gandul tau si pentru salutul de la izvor.
      Fie ca drumurile sa ni se mai intalneasca si sa ne gaseasca sanatosi (si bucurosi ca de apa rece de izvor!) 🙂

  • Uneori odihna naste vise, din vise se transforma in proiecte iar de cele mai multe ori se infaptuiesc tocmai pe cararea ce parea ca nu duce niciunde….:)

    Odihna placut, e binemeritata 🙂

    >:D<

  • Oboseala ne ajuta sa ne oprim, sa coborim in noi, sa ne connectam la noi, sa nu mai fim numai in actione.
    Odihna placuta 🙂 pe munte sau oriunde!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *