Ca din valuri

rasarit de soare pe mare

Rasarit de soare la mal de Marea Neagră, in 2 Mai.

pe când azi, întinsă pe nisip fiind, priveam marea prin găurile pălăriei, mi-am stâmpărat dorul de sine şi de singurătate. marea are calitatea de a-mi cere drept simbrie sinceritatea. marea, nu-mi e niciodată opusul muntelui, aceea câmpia ar putea fi, dar şi ea mi-e dragă prin goliciune. mie, şi muntele şi marea îmi sunt la fel, doar că marea doare mai tare având un singur chip, cu-atât mai intens. mi-aş dori să se rezume totul la un simplu peisaj, iar contemplarea să devină distracţie. acolo pe plajă însă, mai erau şi alţii ca mine. căutând ceea ce neprietenos ambalat se numeşte libertate.

libertatea nu e o stare precisă ci epurarea perpetuă de convingeri şi prejudecăţi asupra altora în detrimentul propriei realităţii interioare. tocmai de aceea cei care reuşesc să o aibe, pot fi liberi chiar şi încătuşaţi (modern vorbind, încătuşarea are forme perfide). oamenii liberi fac cele mai multe greşeli, in ochii lor şi-ai altora deopotrivă. ei sunt imprevizibili, înşeală aşteptările, sunt deseori oameni de nimic şi vorbesc ostentativ despre vise. cel mai adesea, devin treptat invizibili. ambiţia lor e lipsa ambiţiilor, cum capătă una, cum caută să se dezică de ea.

habar n-am dacă sunt sau nu un om liber. dar mi-e o chestiune importantă, printre singurele.

eu la mare fac mai tot timpul nudism. păstrez costumul de baie, dezbrac sufletul.

poate ar trebui să merg mai des.

4 Comentarii

  • Deci zis si facut ! Bravo tie ! “libertatea nu e o stare precisă ci epurarea perpetuă de convingeri şi prejudecăţi asupra altora în detrimentul propriei realităţii interioare.” perfcct de acord , imi voi aminti fraza in 2 saptamani , pe plaja 😉

  • @Gabi: sper sa-ti aduca noroc ca si mie mi-a facut cineva (= Abisuri :D) dor si uite ca am si ajuns la mare chiar de nu era planificat 😀

    @Abisuri: plaja asta are un rol nemaipomenit in admirarea marii, te lasa sa te aproprii lin, sa ai unde sa “zaci” contemplativ… Imi par de-a dreptul spectaculoase malurile stancoase, unde valurile se sparg de stanci si marea vuieste, dar plaja cu nisipul ei infim si supus se apropie mai mult de conditia omului in fata nemarginirii…

  • Postarea asta-mi aminteşte de una dintre stereotipiile pe care le vindeam când făceam comentariile în liceu (cele care-l făceau pe prof să mă lase-n pace): marea, simbol al subconştientului. Se potriveşte la fix şi-mi face un dor de plimbare pe mal în toiul nopţii, când mare te-atrage şi te sperie-n ritmul valurilor.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *