Bule

Hasmas-Balan-10.jpg
Am înlemnit de multe ori în viața asta, m-am cutremurat cu toată ființa sau m-am prăbușit deznădăjduită de alte câteva ori, dar o singură dată am împietrit. N-am mai putut clipi, devenisem una cu scaunul, cu etajul, cu blocul, cu pământul. Simțeam împietrirea până în adâncul fundațiilor, aveam senzația că de mă voi mișca, toate se vor mișca cu mine, că un pas sau un gest ar smulge din rădăcini copacul existenței. Dar nu puteam să mă mișc, în interiorul meu nu mai circula nimic. Amuțisem ca acela ce n-a știut niciodată vorbi.

Devenisem piatră și tot ce mai eram era timpul.
Devenisem timp.
Așa am aflat cum e timpul pe dinăuntru.

Priveam bulele din paharul plin de cola. Se ridicau unele după altele, ajungeau la suprafață, zăboveau o clipă, dispăreau sau se contopeau în alte bule. Oameni bule, ce se nasc și mor ridicându-se o clipă la suprafața numită omenire.

Am băut cât pentru o înghițitură.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *