Anotimpuri în doi

“Nora, tu crezi că schiul poate să salveze un om? Poate să schimbe o viaţă?”

(Accidentul, Mihail Sebastian)

Aşa o întreba Paul pe aceea care s-a întruchipat din însăşi speranţă pentru a-i arăta “the bright side of life”, pe aceea care n-a lăsat ca întâlnirea lor să fie doar un accident. Căci da, schiul poate salva un om. Aşa cum poate o mână tacută şi fermă să te prindă în vâltoarea unui carusel ce pare fără oprire!

Am citit acest roman acum ceva vreme şi nu am crezut în el. Am visat şi am aşteptat odată cu Nora, dar n-am crezut în izbânda ei. Chiar îmi doream să fie învinsă căci viaţa e pentru visători doar o sursă de noi amăgiri. Dar ce ştiam eu??! Nimic. Ba dimpotrivă, am greșit, căci Nora nu e nici pe departe cum mi-o închipuisem eu. Ea nu se lasă dusă de val, de sentimente, de impulsuri, ci e însuși valul. Am terminat romanul cu acel zâmbet amar al femeii care se înduioşează romantic o clipă, apoi stinge lumina şi se întoarce la temerile ei… unde nu există happy-end.

***

Acum, într-o cameră mirosind a brad, două perechi de ochi se privesc în întuneric. A început cu o poveste de noiembrie şi cu o iarnă ce n-a fost nicicând mai caldă căci învăţ să ard ca un lemn de esenţă tare şi nu ca o cetină. A început cu o întrebare şi continuă cu toate răspunsurile lumii. Şi da, Nora există. Pentru fiecare dintre noi, pentru cei ce nu cred în ea, pentru cei ce n-o aşteaptă, pentru tine cel care cunoscând-o, nu te vrei vindecat. Nora vrea însă un singur lucru:

“Îţi cer doar să fii mai puţin nefericit. Mi-e de-ajuns.”

Va primi ea în schimb flori proaspete de liliac în mijlocul iernii??!

Vei fi suficient de bogat pentru a i le da??!

Bucegi. Valea Dorului. Schi...

Voi reciti romanul mai ales că… voi merge la schi. Cu adevărat la schi. Mă voi ridica pe propriile picioare, voi cădea încercând sau visând, voi aluneca frumos sau amăgită de propria-mi viteză, voi simţi zăpada cumplit de rece pe obrajii şi mai reci şi voi adormi răpusă de cea mai sănătoasă oboseală. Mă voi trezi iar şi iar cu bucuria fiecărei dimineţi în care mută de uimire renasc atât de vie din ochii lui… pregătită să întâmpin pârtiile oricărui anotimp.

8 Comentarii

  • am citit acum cativa ani si eu cartea asta si mi-a placut ! oricum nu am citi prea multe carti, le-as putea numara pe degetele de la maini… :)))

  • Unele carti, ca aceasta, sunt mai mult decat… fictiune. O recomand oricui, sunt sigura ca si cel mai sceptic dintre sceptici va descoperi acel ceva care o face speciala dincolo de natura ei… beletristica.

    Chiar sper sa-mi fac timp s-o recitesc. Va fi foarte interesant sa fac o paralela intre cum am trait-o atunci si cum o voi face acum…

  • Daca, mergi la Clabucet, si ai nevoie de o harta a tuturoraccidentelordeteren: pot sa desenez una.imi amintesc in specialo gropita, cat un pumn, dar cu un ciot de brad de vreo 10 cm, care a rupt mai mult decat jeans…:) Am rupt trei perechi de jeans acolo, pe vremea cand dumnealor nu prea erau de gasit jeans si chewin’gum.

  • Nu cred ca adevarata Meetsun s-a indoit vreodata de izbanda Norei :)
    Implinirea poate atarna intr-o intamplare, desi nimic nu pare intamplator in ceea ce ne inconjoara.
    Pana la urma fericirea depinde de alegerile facute, dar trebuie sa deschizi ochii la momentul oportun.

  • Alin, m-ai facut sa recitesc pasajele astea… uitasem de ele… m-au induiosat chiar. De-asta e bun blogul, sa nu se piarda momente si stari ce altfel s-ar fi contopit in umbra anilor…

    Nici eu nu cred ca m-am indoit vreodata de Nora. Si cum bine spui, nimic nu e intamplator. Vointa noastra insa, poate schimba totul si cate nu face omul doar pentru a complica lucrurile ca de simplificat e oricum cel mai greu.

  • Suntem valuri, unele mai mari, mai puternice, altele mici si linistite, ca o mare calma… ne cautam drumul spre soare, ne intersectam, ne contopim. Uneori devenim furtuna, alteori esuam pe vreo plaja pustie…
    M-a luat un val de inspiratie citind al doilea paragraf 😀 … am fost si eu un val mai demult, dar acum clipocesc linistit…

  • Eu am fost val si mai apoi tarm. Fiind mai intai val am stiut ce lupte se dau in larg, poate cele mai grele. Ordinea lucrurilor conteaza, altfel n-am aprecia cum se cuvine linistea de dupa furtuna si nici n-am intelege sensul furtunii.

    Cat despre liniste, e frumoasa si e mereu binevenita, insa daca nu exista impacare aduce cu ea doar sentimentul unei vietii traite… vag.

  • Tu nu poti fi tarm – e prea dur si rece. Eventual o plaja cu nisip fin, sau cu pietricele colorate…
    Impacarea vine si ea, laolalta cu celelalte bucurii ale vietii. Traindu-le, le descoperi: o floare, stropi de sudoare, un fulg, zambete de copil.
    Esti pe calea cea buna 😀
    Uneori mi-amintesc furtuna ce-am fost, si ma bucur ca m-am facut vreme buna.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *