Anotimpul 5

Septembrie,

Toamna

Draga Luella,

Jocul tau e fascinant cateodata.

Stiu ca nu se mai scriu in vremurile astea de criza, scrisori. Dar nu sunt un barbat afectat (de criza?) ci mai degraba provocat de convorbirile noastre tacute. Cum nu-ti pot intrerupe tacerea si nici nu pot parasi dialogul nostru mut, m-am hotarat sa-ti scriu.

Draga Luella, mai mult copil si mai mult draga decat as putea fi eu vreodata, jocul tau e fascinant cateodata. Trebuie sa ma repet. Atunci cand il inteleg, cand il urmez, cand ii raspund, desigur. Si tu te lasi atat de usor cuprinsa de vise, care mai de care mai indraznete sau mai intunecate. Le vad cand inchizi ochii si tamplele-ti tradeaza slalomul printre ele si mai ales atunci cand ii deschizi. Sunt atat de mari ochii tai incat ma sperie. Si fericirea din ei, si golul, deopotriva.

Ma jucam in parul tau, tu intinsa in iarba, parul tau pierdut prin iarba jumatate verde, jumatate uscata, ochii tai se inchideau, se deschideau, complet aleatoriu si nu ma lasai sa prind firul unei povesti caci prinzandu-l se transforma pe data in alta ca si cum cea anterioara n-ar fi existat niciodata.

Draga Luella, mai mult agitata decat linistita, tu cauti linistea intr-o continua miscare fiind. Eu nu sunt cel care sa asiste doar si te urmez, dar in acelasi timp imi las bratele in jurul tau, sa simti ca sunt acolo, sa le auzi, sa le vorbesti macar lor daca vreunul din cuvintele tale se va indura de ele.

Ma jucam in parul tau, tu intinsa in iarba, parul tau pierdut prin iarba jumatate verde, jumatate uscata, iar ochii tai ma cautau uneori. Le raspundeau ochii mei… Stiam ca vezi prelungirea cerului prin irisul meu drept, stiam ca te vezi in ochiul meu stang, ca te vezi mica si ghemuita si calda, hranindu-te cu toate energiile tacute ale pamantului si locul tau era acolo, in cuibul acela de iarba, in ochiul meu jumatate nedumerit, jumatate fericit ca te are.

Draga Luella, prea mult visatoare, gandurile tale ma uimesc cateodata chiar si nerostite. Ochii tai mari si uneori negri ma sperie. Iarasi ma repet! Dar sunt mari si sunt negri si sunt atat de vii chiar si atunci cand taci. Mai ales cand taci. Spui atatea cuvinte privindu-ma! Dar nu ma las mai prejos si-ti raspund. Stiu ca ma intelegi caci dialogul continua si continua… in iarba jumatate verde, jumatate uscata si buburuza aceea rosie se muta de pe camasa mea pe camasa ta, de pe gulerul meu pe gulerul tau, de pe gatul meu pe gatul tau… si de-acolo o agat de rusinatul meu deget caci spranceana ta tresare si inteleg ca vrei ca fiinta micuta si rosie sa ajunga inapoi… in iarba.

Ma jucam in parul tau cand vantul adia insesizabil, dar eu il simteam caci imi concura jocul, iar tu te lasai coplesita de ingradirea bratului meu… dar ah! era doar un joc caci simteam cum te inaltasei mai de mult din iarba.

Draga Luella, mica si draga, de ce-ai inchis ochii cand mi-ai cuprins fata intre maini, cand mi-ai redesenat contururile? Ma asteptam sa ma cercetezi, sa ma scufunzi in ochii tai mari si negri, sa ma memorezi pentru tot restul zilelor, dar tu nu… sau oare?

Cu drag,

ma jucam in parul tau, tu intinsa in iarba,

parul tau pierdut prin iarba

jumatate verde, jumatate uscata…

COPACUL.

4 Comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *