Undeva, pe drum, am fost copil

Urmăresc cu privirea copila de un an. Nu există limită a jocului și nici predictibilitate, ce începe într-un fel continuă în oricâte alte moduri – o jucărie este părăsită fără regrete pentru o alta și regăsită cu entuziasmul noutății totale. Un fir de ață poate naște povești pentru jumătate de zi. Sunt sigură că atâta vreme cât nu-și va dori să fie ca oamenii mari, jocul va fi liber.

...citește mai departe ↑

Încep să-mi amintesc…

lanturi
Cum erau alergările mele la începuturi: greoaie, scurte, dureroase, terapeutice, rare.
Cum era scrisul pe blog la începuturi: obsesie, rutină, anonim, încriptat, sărac.
Cum îmi imaginam munții neurcați, anotimpul alb, alpinismul: cu dorință, cu teamă.

Unele lucruri nu se schimbă niciodată, pauza reactivează începuturile, omul redevine umil, de printre rânduri se evaporă inspirația.

Încep să-mi amintesc pentru că o iau de la capăt.

...citește mai departe ↑

Bule

Hasmas-Balan-10.jpg
Am înlemnit de multe ori în viața asta, m-am cutremurat cu toată ființa sau m-am prăbușit deznădăjduită de alte câteva ori, dar o singură dată am împietrit. N-am mai putut clipi, devenisem una cu scaunul, cu etajul, cu blocul, cu pământul. Simțeam împietrirea până în adâncul fundațiilor, aveam senzația că de mă voi mișca, toate se vor mișca cu mine, că un pas sau un gest ar smulge din rădăcini copacul existenței. Dar nu puteam să mă mișc, în interiorul meu nu mai circula nimic. Amuțisem ca acela ce n-a știut niciodată vorbi.

...citește mai departe ↑

Primăvara ta începe cu mine

Brasov-Tampa-04.jpg

Stau, deoparte, focul arde, prietenii mei sunt veseli, sticlele plimbate din mână în mână își schimbă misterios forma și culoarea lichidului, iar prăjiturile dispar cât ai zice „astea cu ce sunt?”. Noaptea e cuprinsă între portocaliul înroșit al flăcărilor și conformația stelelor începutului de aprilie. Mă simt înrădăcinată, sentiment nou și ciudat, îndelung frământat în gânduri ce nu mai au nevoie azi de exprimare; focul mi-aprinde picioarele și mă bronzează asiduu cu cea mai liniștitoare dintre lumini. Zâmbete, în jurul meu zâmbete ca o îmbrățișare în care până și miezul nopții e tentat să piardă noțiunea timpului.

...citește mai departe ↑

[pagini de jurnal] în care vorbesc singură

Rodnei-creasta-16.jpg

Spre deosebire de vorbit, scrisul chiar îmi place. Vorbitul vine din tot felul de necesități, întâia fiind, desigur, nevoia de a fi ascultat, apoi de a comunica, informa etc. Scrisul e introspecție. (Genul acesta de scris.) Prin vorbit se creează punți între oameni, prin scris, citit punțile se rafinează. 

În unele lucruri pe care le scriu știu că vorbesc singură. Un taifas cu buzele închise între gânduri și informația vizuală cu pixeli negri pe pixeli albi ce rezultă din folosirea tastaturii. Scrisul e terapeutic, se spune, dar aș corecta în: orice eliberare sinceră e terapeutică.

...citește mai departe ↑

Visul mi-a păstrat bocancii

Piatra-Craiului-Nordica-6831.jpg

Ți-ai pus haina pe post de pernă, te-ai descălțat calm. Te-ai întins pe patul de crengi, întors spre centrul lui, spre mine, eu doar m-am așezat pe margine, ca un om ostenit. Brusc, eram într-o cămașă de noapte, cum se dormea pe vremuri, țesută și cu câteva râuri cusute la manșetă și la gât.
Visul mi-a păstrat bocancii.
M-am întins cu fața în sus. Te simțeam, îți auzeam privirea călcându-mi pe gene, pe sprânceana stângă, pe pielea arsă a obrazului, coborând până în desimea părului răsfirat de vis, urcând pe tâmplă și fixându-se pe irisul meu încremenit în gol, spre cer.

...citește mai departe ↑