Tot

margareta

De unde să încep să nu mă-nceapă urma?!?
tot schimb pereţi, oglinzi
tot caut să întreb
când din oglindă mi se-ntoarce umbra.

Nu-i seara potrivită, nici ploaia de final,
nu uit nimic – doar norii
din marea ta de nori mi-ating fereastra
cu-Acel din urmă val.

Am rândurile-n faţă, tavanul ‘nalt cât cerul
lumina stinsă se mai stinge-odată,
când dintr-o carte, oarecare, îmi pică incoloră
floarea albă – semnul.

Ce mai ştiu despre mine e doar că nu mai chem
în nopţile cuminţi perdelele străine,
luminile-n oraş – tot oarbe,
alei şi bănci – tot reci,
şi încă mai iubesc şi încă nu mă tem.

1 Comentariu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.