Scrisoare catre mine

Cateodata trecutul si prezentul sunt inseparabile. Cateodata trecutul si viitorul se anunta unul pe celalalt, isi schimba locurile. Scrisoarea ta catre mine e de fapt scrisoarea mea catre mine si iata, in sfarsit, eu ma aud pe mine… Dar deja stiam asta, asteptam doar sa se intample trecutul… Mai sunt doar cateva etape in timp ce viitorul a fost cumva trait.

“In timp ce drama vietii mele se apropie de final, caci pana la urma sunt un fel de barbat si cica noi trecem mai usor prin ele daca e sa ma iau dupa psiholoaga, realizez ca ti-am lasat in urma mea un gol imens care probabil te va chinui inca mult de acum inainte, asa cum spuneai.

Cam asta scriai tu…

n-am mai zburat demult… nu mai simt vantul
aripi au secat
ratacindu-mi trupul

nori n-au mai vegheat
asupra furtunii
nimic n-a mai plans
sub razele lunii

in bratele tale
am murit lent
incercand sa respir, sa ma iert..

11 august

iar eu te-am iubit mai mult decat m-am iubit pe mine. Si o sa iubesc mereu si…. ACEA parte din tine. Adica acea parte care te sufoca si din cauza careia nu ai mai putut respira alaturi de mine.

cred in ceva fara consistenta
cu insistenta ma sufoc in prea mult aer
si cred ca dincolo de toate
se poate
trai fericirea.
cred ca te risipesti ca un nor
cu dor
te cer inapoi urland
cred ca nu poti
fugi uitandu-ti iubirea.

e ultima noapte in care adorm refuzand fericirea

Cu cat ma gandesc mai mult cu atat realizez ca m-ai parasit mult inainte de vara lui 2…, dar faptul in sine are putina importanta. Pentru ca pe tine nu despartirea te doare (poate doar putin pentru ca ma faci sa sufar) ci altceva. Un lucru care se afla dincolo de mine si pe care cel mai probabil n-as putea sa-l inteleg.

In atare conditii nici n-o sa incerc sa inteleg ceva pana cand/daca o sa ma lasi s-o fac.

Intr-un anume fel iti simt durerea, o traiesc, dar n-am avut niciodata forta sa merg atat de departe cu gandurile incat s-o si percep. Am preferat sa ma opresc la Calmepalm si probabil din cauza asta am pierdut atat de mult.

in oglinda murdara imi potrivesc chipul
pe aripi de flutur imi asez vesmantul
astept noaptea ca sa pot zbura
imi deschid ochii noi cu acelasi pleoape vechi

Iar eu sunt acel lucru vechi din viata ta, care te-a inteles pe deasupra, dar n-a mers cu tine niciodata acolo jos. Si nu ti-a inteles suferinta atunci cand putina caldura ar fi insemnat totul. Imi pare rau! Sper sa ai odata puterea sa ierti un… simplu muritor pierdut in meandrele concretului.

Si nu sa-l ierti pe deasupra, asa cum am facut-o poate eu…

As vrea sa-ti pot cere ca iertandu-ma pe mine sa te ierti de fapt pe tine, si sa-ti mai dai o sansa. Dar inteleg ca asta ar fi prea mult… pentru ca asta e de fapt Crucea pe care o porti si o vei duce singura pana la capat. Iar eu nu voi fi acolo sa te iubesc asa cum stiu eu… adica pe bucati.

parul imi zgharaie gatul
ochii apasa pleoapele cumplit
surasul e prea adanc
si bratele atarna prea mult

pasii se-mpiedica des
stomacul se zbate intruna
si pot sa intind
dintre maini numai una

vantul imi poarta nebunia
de suflet nu pot atarna
urmele m-apasa pe aripi
din tine nimic nu pot lua

Si-ntr-o zi voi zbura
din neputinta in nori
in alta culoare si-n altcineva
voi fi aceeasi, inapoi.

Sa ma apropii totusi de final… uhhh…

Exista unele lucruri pe care le-ai trait si simtit singura, fara sa fie altcineva acolo. Pentru toate lucrurile astea nimeni nu are dreptul sa te judece sau macar sa inteleaga ceva. Nimeni nu are dreptul sa te raneasca pentru ca nimeni nu cunoaste si nu simte ca tine. Si pentru ca ma numar printre cei care te-au judecat as vrea sa ma ierti, inclusiv pentru ultima fraza pe care am spus-o la telefon acum cateva zile. Defapt stiu ca m-ai iertat deja, ma cunosti, sunt un om care nu poate sa urasca pe nimeni, am vrut totusi sa ti-o si scriu.

Cat despre restul demonilor care te chinuie… as vrea sa pot intelege ca sa te pot ajuta… dar … (m-am blocat)

Cam atat… As mai vrea totusi sa mai stii ca o simpla imbratisare face cate-odata enorm…”

Poate unora va poate parea prea personal faptul c-am publicat scrisoarea. Dar poate am scris-o chiar eu. Undeva in trecut pentru astazi. Undeva in Viitor pentru ieri.

Undeva in mine, pentru mine…

Imprumutandu-ti pentru o vreme cuvintele mele.

1 Comentariu

  • nu ai deja comentarii la asa ganduri? eu am ramas surprins. o scrisoare superba; gandurile se nasc din sentimente, iar sentimentele din inima; oare ce trairi au dat nastere la aceste cuvinte minunate?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *