Rest de toamna

In sant
doua crizanteme
mari, galbene
aruncate.
Una opusa celeilalte.

Florarul rasucea tigara
intre degete
si numara mai departe.

Astfel am vazut
cum toamna mea creste,
cum zilele se oxideaza
si devin scrum
pe rafturi
de pivnita rece.

Apoi vant
scuturand ploaia padurii
asupra mea,
lipind frunze
de-astfalt,
dezmembrandu-le umbra,
jilav.

De sub zidul meu
ramas fara fereastra,
si fara inalt,
lumina se strecoara
scartaita
afara.

Din atingerea
in viteza
a padurii de mesteceni
cum nu mai stiusem vedea
torturata de clipa
ce ma-ndeparta
simultan
cu lipirea fruntii
de geam.

Din ecouri prelungi
ale oaselor ce striga
Repaos!
Ale gandurilor ce urla
Mergi!
Al neputintei ce imi rade
Natz!

Atatea roluri care asteapta,
dar azi il voi imbraca
socotit
doar pe-al meu.

Onorata instanta,
scaun urat si gol,
aprinde-ti neon
palpait,
ascunde-ti
paianjeni-n colturi,
fa liniste
si fa ecou,
dintre noi doi
doar,

One man show!

1 Comentariu

  • Îmi pare a fi un tablou sumbru, încărcat, dens. Natura nu este aşa…

    În fond, depinde de cine priveşte, nu? Îmi place poemul.

    Numai bine.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.