Miez

nuca fara miez

Atâta vreme cât stau şi-aştept în întuneric
mă amăgesc naiv
că ar putea fi umbre strecurându-se
prin lumina ce se-ntinde galbenă sub uşă

Dar în această vreme gândurile ce mă încolţesc
sunt ca un copac ce creşte dintr-odată înecându-mă
în foşnet de frunze

Când tulpina lui aspră mă ţintuieşte-ntr-un colţ
Am aaaaaa-tâta nevoie de aer!

Şi ies!

4 Comentarii

  • O evadare binevenita avand in vedere ca eu nu-mi amintesc lunile de aprilie din niciun an al vietii. Si totusi acel “Si ies!” lasa in urma o nuca seaca.

    Voiam sa zic “Imi place!” dar a devenit plat. Am trecut, am vazut, mi-a placut: asta se intampla mereu! Cateodata simt nevoia sa-ti spun si ce sentiment imi provoaca scrierile tale. Numai cand pot sa-mi gasesc cuvintele. :)

  • O nuca seaca poate insemna un copac nascut deja… sau un copil mestecand samburi sau o veverita fericita sau… un gol trist, parasit, condamnat la final.

    Avem nevoie de aer atunci cand incepem a-l pierde asa cum se intampla cu atat de multe lucruri. Pretuim cand se imputineaza, irosim cand avem, ignoram cand credem ca ni se cuvinte.

    Viata e ca o nuca. Putem trai doar inauntrul ei si nu vom fi niciodata o poveste. Putem evada!

  • Cata dreptate ai! Dar ma gandeam ca uneori putem fi melci! (presupunand si ca avem capacitatea de a trai in viteza, capacitate pe care nu o folosim intotdeauna)

  • dorinta de eliberare…asta cred ca ne conduce in viata…doresti, te dai cu capul de pereti, crezi ca esti liber si te pocnesti orbeste de alt perete…la infinit…dar o iei mereu de la capat pentru ca vrei, poti si nu te poti simti impacat cu tine daca esti intr-o stare “mediocra”. vrem sa iesim la lumina, sa stralucim…ne-am saturat de intuneric.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *