Lirism online cu program scurt

Deschid Word-ul, scriu.
Foaia e albă, tăcută,
mașina de spălat duduie pe tastatură.
Mi-am cumpărat un ghiveci cu mentă,
trec pe la el pe la geam,
îmi trec mâna peste frunzele zimțate
și cu degete mirosind scriu.
Altădată scriai pe muzică, gândesc,
dar și altădată spălai rufe.

Într-o zi o să semnez acea carte
cu un nume potrivit de fals
ca să dea bine la public.
Anonimii nu citesc anonimi.

Fac pauză de la Word
și scriu aici, pe blog.
Nu mă pot exprima lejer,
nu ofer un copy bun de paste.
Trebuie citit și descifrat,
dar pentru mine
e ca și cum aș ieși goală în stradă.
Iluzie!
E ca și cum aș fi goală pe-o plajă de nudiști.

Oamenii roiesc pe străzi virtuale
etalându-și cu nume ultimele isprăvi.
Cuvântul lor e normal,
fapta lor e normală,
prietenii și vecinii schițează:
bună ziua și n-am cuvinte!
apoi fug repede într-un selfie
ca să recupereze un fel de sine.

Normalitatea geme înțeleaptă în texte scurte
până apare Cineva
cu același cuvânt și aceeași faptă normală.
Numele lui însă…
numele duduie ca o mașină de spălat universală.
Oamenii se aliniază și aplaudă:
like-share-like! like-share-like!
Cuvântul normal devine viral,
fapta normală devină virală.

Ne-am virusat gândesc.
Ne-am virusat să ne facem mici
când trece Numele din telenovelă
sau Numele din emisiunea la care vegetăm
sau Numele pe care reclama ni-l vâră pe raft
sau Numele despre care alt Nume a zis că-i un Nume.

Ne-am virusat în capete plecate
fără personalitate
aliniați ca la domino de propriul click.

M-aș întoarce în word.
Acolo e tăcere și miroase a mentă,
acolo mașina de spălat are ritm și zvâc,
de-acolo cuvintele ies gata înșirate pe sfoară
și mie-mi rămân doar șosetele.

Mașina duduie de final,
trage să moară,
trebuie să public aici și să fug,
să ajung la timp să-i spun c-a făcut o treabă bună:
n-aș vrea să spăl șosete virtuale… de mână.

10 Comentarii

  • Facebook-ul ca telenovela. Foarte correct. (nu vrea decat cu 2 de “r”). Cu atatea like-uri ni s-a stramtat cumva orizontul. Cat mai mult si cat mai repede. Nu suferim decat de prea putina profunzime dar aveam prea multa treaba cu like-urile ca sa ne dam seama. Ne partajam pana si fiinta, cu cat mai multe fiinte cu atat mai multe clone. Existam prin clone clonele ne reprezinta mai ceva decat fiinta, suntem ceea ce exprimam, cu cat mai repede si mai mult cu atat mai putin. Fiinta cat o gamalie, la ce bun atata fiinta?

  • …dar ca si un cui in coaste adaug! Nu mai poti accesa anumite jocuri daca n-ai cont pe facebook, iti pierzi chiar si prietenii daca nu ai cont pe FB, esti vazut ca anti-social daca n-ai cont pe FB…si lista se continua…Dupa ce ca suntem doar o picatura in ocean fara FB nici picatura aia nu mai suntem :(

  • Iti plac si tie like-urile date fara a fi citite articolele,nu-i asa? La fel de mult imi plac si mie…Atat doar ca revenim in locuri care ne plac.Si imi place la tine, pe blog!

    • Cand cei apropiati iti mai dau cate un like pe necitite se poate sa se increada la ceea ce le oferi dinainte de a citi. Eu de pilda am un reflex la blogurile pe care el vizitez constant de a deschide linkul, dau un ochi, dau like-ul ca sa nu pierd postarea din ochi si pana se incarca pagina navighez mai departe deschizand alte si alte link-uri. Apoi ma intorc, citesc, eventual comentez – asta depinde de timp si de opinia de moment.

      Dar desigur, like-urile astea sunt nevinovate pe langa cele vizate, cele date doar pentru ca esti “popular” si orice aberatie ai spune, exista un card de admiratori care te aproba ca doar esti… popular.
      In fine, la urma raman cum spui, blogurile care ne plac :)

  • Si asa e si in viata noastra. Vorbim si facem de multe ori lucruri “pentru ca asa trebuie”. Suntem fiinte sociale, nu-i asa? ( nu spun ca e bine sau rau – doar constat).
    O zi frumoasa!

  • Uite ca mai sunt anonimi care citesc anonimi. Abia azi am descoperit pagina ta de…versuri. Merita sa mai scrii ! Merita sa revin !

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *