Fugi

Un câine alerga după o mașină
o stradă, două, trei, nu mai știu câte;
Mă temeam pentru el,
erau atâtea alte mașini ce-l puteau răni
atâtea semafoare potrivnice
atâtea obstacole și totuși
câinele mai departe-alerga.

Era mare, frumos, blana i se unduia
după mărimea salturilor.
Se oprea rar, tot corpu-i pulsa
și speram să renunțe.
El nu. Repornea.

Era captiv în cursa lui nebună
de-o zgardă imaginară,
reală n-avea.
O cursă fără unde, până când,
fără întrebări de ce-ar mai alerga,
cine era, dacă-i era stăpân
cel care-ajuns din urmă accelera.

Un câine alerga după o mașină
cu disperarea surdă
a fericirii ce aleargă după om.

5 Comentarii

  • “cu disperarea surdă
    a fericirii ce aleargă după om”………m-as opri, m-as impiedica de ceva voit numa’ sa ma prinda!

    nu ma pricep la comentarii dupa ce-ti citesc poeziile, dar vreau sa stii ca le citesc si-mi plac 🙂

  • Dacă am fi şi noi la fel de fideli fericirii precum ne sunt nouă câinii… Nu am mai purta închipuite zgarde, am avea poate chiar ritmul,sau măcar respiraţia fericirii…

  • @Ren: stii ca si eu am crezut multa vreme ca noi alergam dupa fericire, asa cum se spune. Dar daca e invers? De ce atunci cand suntem fericiti nu cade fericirea din cer ci vine de langa noi? Era acolo si inainte.
    Fericirea e cainele fidel unui stapan mai mult sau mai putin ocupat cu altele.

    @Irina: nu suntem fideli ca vrem mai mult. Si purtam zgarda propriilor ambitii. Astea ne omoara, ambitiile! Ne omoara sufletul, sperantele, visele. Intram in competitie cu noi insine. Deh, pana cand ne oprim obositi, deschidem usa si fericirea, daca a mai avut putere sa alerge, e acolo, gata sa sara inauntru.

  • La fel ca si Renutzu, nici eu nu prea ma pricep la comentarii dupa ce-ti citesc poeziile, dar as vrea sa-ti zic totusi ca ti le citesc si as mai vrea sa te felicit pentru talent si pasiune.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *