E un cântec între morţi şi vii

Aseară mi-ai cerut: cântă!
Colindă bradul,
ce rost ar mai avea
să ai la anul altul??!

Şi i-am cântat. Din inimă.
Cum n-am mai colindat demult
ca un copil cu glasul de om mare,
ca un om mare cu suflet de copil.

Apoi ai luat chitara
şi-am colindat căminul,
împreună,
cu propria colindă.

Iar azi de dimineaţă – ningea.
Treceam pe lângă cimitir
şi morţii Revoluţiei,
aliniaţi,
se albeau încet.

O femeie intra printre ei
cu garoafe roşii în mână.
Şi ningea peste cruci
impersonal
ca peste orice alt monument.

Mi-am amintit de noi cântând
de tinereţea noastră şi de-a lor
şi i-am văzut ieşind, strigând,
alergând pe străzi, murind, delirând,
copii cu vise mari, prea mari,
rămaşi mereu copii
ca un colind neterminat
De noi. Cei vii.

1 Comentariu

  • …Degeaba cum s-ar zice..
    Uite pentru ca nu ai fost:

    Si mai era o melodie care imi placea mult dar acum nu o mai gasesc…dar o sa dau eu de ea 🙂

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *