E-atâta ură între noi

Cu cât suntem mai străini,
Cu cât ne spunem Bună ziua mai rar,
Cu cât avem mai multă nevoie unul de altul,
cu-atât ne urâm mai mult.

Suntem rupţi din acelaşi izvor
în care împroşcăm tot mai des cu noroi
ne pică mâinile de atâta război
ne-au învineţit gurile de urlat
ne-am sărăcit, neomenit, neobrăzat,
dar nu ne-am săturat de-atâta ură dintre noi.

Nu asculta, urăşte-mă mai tare
Cu duşmănie te uită şi-n oglindă
Dă vina, scoate ochii,
urmează-ţi turma, scuipă!
Din lene şi-aroganţă fă-ţi un bici:
închide ochii – dă! Nu fi doar vorbă!
Mai mult ca sigur e unul la teve
ce-ţi cântă-n strună
popor fără cântar şi noimă.

Hrăneşte-te din mine, hai!
Dezlănţuie din tine ura
popor prea prost, prea dezbinat
cu mâinile amândouă împinge-ţi semenii înăuntru
şi umple-ţi gura!
Consumă-te şi scuipă osul
ce-ţi va rămâne între dinţi!

E atâta ură între noi
c-o naştem prin copii-n părinţi…

___________________
acesta este un protest aproape mut.

9 Comentarii

  • O…e atat de prezentă atât de latentă…de startificată…de stratificată
    de proaspătă…
    Doare pe undeva durerea ne-firească a alt-cuiva-ului. E o lipsă de fiinţare substuită de obiectul ce înfrumuseţează.
    Este prea târziu pentru:”păcat”. Sau aşa pare..

  • Ce-ati patit oameni buni? Lasati-i naibi pe cei ce se urasc si iubiti-va! Si daca va afecteaza situatia din tara luati atitudine, cu obiectivitate, dar fara ura. Pragmatic si punctual pe chestiuni concrete.
    Ignorati prostia si combateti rea-vointa si ura cu argumente si fapte.
    Sanatate si numai bine.

  • Pingback: Blogstorming 18. – MWB
  • Dacă există ură între noi este pentru că Realitatea este cum vrea ea, şi nu precum în visele noastre, cele – pardon! – comode.
    Eu unul mă străduiesc să accept situaţia, să mă acomodez, să mă blindez deştept împotriva ei.
    Uneori, mă interesează şi ce-l apucă pe acela, pe ‘urîtor’, de unde i se trage.
    Mai rar, sanchi!, îmi pun şi problema pe unde am refulat noi ura personalăî – cei cu suflet de maica Tereza.

    PS
    Claudia, nu vei fi, fără îndoială, şocată de eternul meu stil…

  • Romania:

    Eu as putea ca sa inchin o Ruga
    Si langa ea o lumanare sa aprind
    Puteam sa arunc o farama
    La masa celui care flamanzind
    E vinovat de nastere tarzie
    Sau prematur aici cand a venit?
    Eu as putea sa spun in poezie
    Cum e durerea ce in jurul meu
    Mai toti o Simt
    O poti chiar respira….
    Sunt ostii intregi care asteapta
    Biletul catre drumul mai usor
    Satuli de chinul vietii si de gandul
    Ca va veni candva un Salvator!
    Si poti sa ii acuzi de nestiinta?
    Poti sa te uiti in ochii unui copil
    A omului matur in neputinta
    Ce s-anecat in propiul sau venin?
    A incercat sa lupte in fiinta
    Intre animalul si spiritul din el
    Invingerea oricaror credinte
    Este supremul gest de Ateu!
    Atunci cand ai cedat propriei lupte
    Si cand din tine a ramas un Viciu
    Am sa te anunt ca viata asta este
    Un pic mai mult decat un Sfant Capriciu!
    Pentru ca Lumea trebuie condusa
    Si nu cu biciul sau cu viziuni
    Ci fiece ce particula-a fiintei

    Poate vibra in ritmul altei Lumii.
    Pentru ca ne dorim aceleasi lucruri
    Pentru ca eu, exclusa voluntar
    Refuz sa cred ca Voi nu stiti dreptatea
    Nu stiti o limita a unei Ratiuni
    Refuz sa cred ca nu aveti o cale
    Nu mai aveti nimic ramas in voi
    Trezeste te in consiinta ta Fiinta
    De nu stii drumul inainte du-te inapoi!!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *