de-aș fi o parte dintr-o carte
nu i-aș fi mijloc –
să mă deschid taman acolo la o cădere de pe raft;
nu i-aș fi început, pagina de prefață –
să mă citească preț de o frază și să mă închidă la loc;
nu i-aș fi sfârșit –
să cunosc doar stările de grație ale celor puțini;
ci i-aș fi două file îngemănate
undeva spre final
păstrând intact mirosul de hârtie și cerneală
sau vreo petală presată ce astfel n-ar cădea.
de-aș fi o parte dintr-o carte
aș fi acea pagină asupra căreia ai zăbovi cel mai mult,
unde ai face însemnări cu creionul
și când, peste timp, copiii te-ar întreba de ce.
Da’ te pricepi :). Iti spune un om care nu are rabdare sa citeasca poezii
Bună!
Cum nu erau copacii ai tai?
Ei apartin Universului,ca si noi.
Şi oriunde ne-am afla , nu suntem aceiaşi?
Sau n-am surprins ideea!
m-ai inspirat sa scriu si eu ceva pe tema 🙂
@WofS: e intrebarea la postarea cu patria, dar iti raspund aici: nu pot explica exact de ce, dar in strainatate natura imi pare „natura” si atat, un obiect. Nu rezonez ei, ma bucur de ea ca de un muzeu al unui popor despre care nu stiu nimic si unde descopar chestii fara a avea vreo mare importanta pentru mine.
@Zamo: am vazut, mi-a placut 🙂