Pe înălțimile bucuriei – Vânătarea lui Buteanu

Fagaras-Balea-Vanatoarea-54.jpg
Dacă lumea titlurilor n-ar fi invadată de voite induceri în eroare, aș fi titrat un „Lacrimi pe Vânătarea lui Buteanu”, iar multora dintre voi v-aș fi trimis gândul la cine știe ce întâmplare sumbră. Cum nu m-am pierdut cu firea, rămân la Înălțimile bucuriei și la ochii umeziți emoționați căci iată-mă – nesperată clipă! – în fața pietrei inscripționate, ridicând încă un metru deasupra celor 2507 ai vârfului, privind o mare de creste și de cețuri făgărășene cu o poftă de femeie însărcinată ce n-a prea cunoscut… poftele.

...citește mai departe ↑

Mi-e dor să scriu un roman

Un dor ce mă bântuie de parcă aş fi scris deja nu unul ci chiar mai multe romane, de parcă aş şti cum e.
Ca o nostalgie după vremuri ce n-au existat încă.
Un dor pentru imagini aievea ce deseori mă cutremură cu realismul lor: eu scriind, la o fereastră spre dealuri.
Un dor pentru o poveste care să mă soarbă într-atât încât revenirea în propria-mi fiinţă s-ar naşte din “Sfârşit.”.

Mi-e dor să scriu un roman.
Despre mine cea care n-am fost. Despre mine cea care voi fi.
Despre mine scriind dinainte de a fi.
Despre poveştile pe care nu le mai pot trăi.

Mi-e dor să scriu un roman ca un poem, ca o alegorie.
Ca şi cum mi-aş ştii fiecare cititor, iar fiecare cititor ar crede că mă ştie. Ca şi cum chiar fiecare cititor ar fi scris despre el însuşi.

Mi-e dor să-mi scriu un roman.

...citește mai departe ↑