De pe facebook adunate și-napoi la lume date

munte la apus

Din comoditate am scris în ultimele luni mai mult pe pagina de facebook decât aici pe blog (mai puțin jurnalele de munte, ele-s sfinte). În drum spre și de la serviciu „butonez” – cele trei mijloace de transport și/sau oboseala (și/sau îmbulzeala) nu-mi permit ocupații legate, consistente precum cititul. Apreciez facebook-ul pentru ceea ce este, un mod de relaxare, un mod de informare, un mod de comunicare, dar am hotărât să-mi aduc cuvintele acasă. Voi continua să fac cum îmi e mai comod, ca mai apoi să arhivez aici.

Pentru unii dintre voi aceste rânduri sunt cunoscute, iar pentru cei care n-au facebook vor fi ca o avalanșă de stări și momente.

...citește mai departe ↑

În voia drumului

Apus de soare pe un fluviu-mare, la bordul unui vapor, vântul îți zboară pletele pe sub pălărie, iar căldura aurie te face să închizi ochii și să te cuibărești în visare… spune-mi, cât crezi că durează un asemenea apus?!? Parcă nu destul… mai vrei. Sau, cât crezi că durează să vezi o balenă, acest cel mai mare animal al planetei tale ieșind la suprafața apei cu spinarea-i lungă ca un giuvaier gri-albastru? Nu destul…

Sunt clipe atât de prețioase încât a le savura din plin prea-plinul lor e destul. Pentru ochii mirați, pentru mintea mirată, pentru inima într-un fel copleșită. Să stau să fac upload-uri vanitoase pe facebook, să stau să scriu statusuri în loc să trăiesc senzațiile și atât?! Să butonez în timp ce coada balenei albastre se arată, când pescărușul plonjează amețitor după pește, când norul aruncă asupra prăpastiei o umbră inelară, când cascada, soarele și puntea suspendată mă potrivesc într-un punct unde se naște curcubeul?!?

...citește mai departe ↑