Oameni Suntem 18. Pe lângă casă

N-am mai scris de multișor un buletin de impresii din Montreal, dar asta nu înseamnă că nu descopăr zilnic câte ceva nou. Dacă le las nescrise devin obișnuite, dacă le scriu măcar propag niște mirări mai departe…

Montrea. Vara în foarte multe locuri din oraș sunt amenajate spații de joacă cu apă. Părinții nu urlă disperați ”n-ai voie că răcești!” chiar dacă sunt un pic peste 20 de grade… Când sunt 30 intră toată lumea sub… duș

...citește mai departe ↑

Oameni Suntem 11. Primăvară în țara mănușilor pierdute

Incognito. Poate că nu vine cu alaiul cu care m-am obișnuit, poate are alte capricii cu toate că la adresă are trecută aceeași paralelă 45, poate că e doar o primăvară diferită, alt soi, alt sol, alta! Eu zic că a venit deja.

Își poartă încă paltonul că poate mai ninge, cizmele că poate mai plouă, eșarfa că poate vântul îi deranjează coafura, pălăria că poate soarele o s-o năucească brusc, iar pe sub palton o rochie ușoară și înflorată ca orice doamnă care se respectă. Vă spun eu că a venit căci o surprind deseori cum trece cochetă pe strada mea cu toate capriciile sale și oftez și oftează și alaiul de păsări și muguri ce stau ca pe ace pe pozițiile lui ”pe locuri, fiți gata, start”.

O mierlă curioasă mă-ntreba: vine, nu vine, știi ceva??!

mierla

Dar să revenim la relatări serioase cum ar fi justificarea titlului care probabil vă face poate curioși. Sau măcar un pic.

...citește mai departe ↑

Oameni Suntem X. Buletin de impresii

Artă stradală, autor colectiv, stâlp anonim: afișele ca hârtia pier, capsele rămân.


Până la îngroparea cablurilor, se folosesc încă stâlpi de lemn.

Un graffti dintre cele multe.

Viața în cartier decurge liniștită și uneori ca-n codru. Liniștită pentru că nu mă mai tulbură sirenele gâtuite ale pompierilor așa cum se întâmpla când locuiam în blocul de sticlă, traficul e aproape inexistent, ca-n codru pentru că păsările asigură triluri non-stop. Aș mai putea adauga și ca la mare căci pescărușii îmi amintesc mereu de ea.

O altă observație e că deși nu prea mai aud trenul (și-mi trece la 20m prin spatele casei de foarte multe ori pe zi provocând trepidații în toată casa asta de lemn) continui să aud toate ciripiturile și idilele păsărești ce se înfiripă acum în prag de primăvară. Concluzia e sănătoasă în felul ei: mă obișnuiesc cu ce-mi displace și nu mă obișnuiesc cu ce-mi place 🙂

...citește mai departe ↑

Oameni Suntem VII. Cifra doi pentru gunoi

Gunoiul e un subiect căruia nu îi acordăm, cred eu, importanța cuvenită. Dacă te gândești că un obiect X devine gunoi după ce îl folosim și nu mai avem nevoie de el atunci noi și acțiunea noastră suntem cei care transformă obiectul X în genericul gunoi. Viața gunoiului însă abia începe și în drumul său spre moarte (sau spre veșnica purtare în vânt pe câmpii…) uneori e norocos și se reîncarnează în obiecte. Cine îl face norocos? Păi tot noi, reciclând.

Am observat pe cât am putut până acum ce se întâmplă cu gunoiul în Montreal și de la o reciclare lejeră venită din spirit civic până la cumpărarea produselor făcute din materiale reciclate nu pare o cale prea lungă.

Veverița și captura dintr-un tomberon uitat deschis..

Veverita gunoiera

...citește mai departe ↑

Prima alergare

… a sezonului, din 2013, din Montreal, după șase luni de la ultima alergare 🙂

N-am mai alergat de la Maratonul Pietrei Craiului și făcând un calcul simplu anul trecut am alergat de vreo unșpe ori din care de patru ori la concursuri, de patru ori cu Mike, una dintre postări: Bucegi cu lapte într-un fel de antrenament prin munți cu poze la floricele, o dată în Iezer, o dată în Crai și de vreo două ori în București. Foarte rar am alergat doar ca să alerg, de fiecare dată am avut motive precum prietenii sau pretext pentru a ajunge în anumite zone.

Mi-e clar acum: dacă poți să numeri de câte ori ai alergat într-un an, nu ești cine știe ce alergător… De iubit, iubesc însă alergarea, platonic în mare parte din timp și năvalnic când o prind 🙂

...citește mai departe ↑

Oameni Suntem V. Casnice cu veverițe

În România am avut electrocasnice ca tot omul, nu ultimul răcnet, dar în pas cu mersul vremurilor și nu m-am gândit nici o clipă că venind aici o să am nevoie de manual și de curaj ca să le folosesc.

Până acum am întâlnit două tipuri, cele moderne de la hotel și cele mai puțin moderne din apartamentul închiriat. În principal sunt patru mari și late bătăile mele de cap excluzând frigiderul: aragazul/cuptorul, mașina de spălat vase, mașina de spalat rufe și mașina de uscat rufe. Din astea patru, aici n-am uscător de rufe deocamdată și astfel rămân doar trei.

[caption id="" align="aligncenter" width="576" caption="Electrocasnice: mașina de spălat vase, mașina de spălat haine și mașina de gătit"]Electrocasnice Canada.[/caption]Aragaz / Cuptor

Wikipedia spune: “Denumirea de aragaz provine de la gazul petrolier lichefiat produs de rafinăria Astra Română: A.R.+gaz”. Ok, deci nu e cazul să-i mai spun așa pentru că cel de aici funcționează pe bază de curent electric. Cel de la hotel avea plită și nu avea ochiuri pronunțate, însă cel de aici are aceste ochiuri-melci-denivelați-electrici și e greu să-i dau o denumire pe românește. Folosirea celor patru slujbași nu e deloc grea, se rotește de butonul specific și gata, melcul se face roșu, iar oala dă în clocot cât ai clipi mai ales dacă setezi puterea maximă.

Cuptorul însă a compensat din plin la capitolul aventuri… Dimensiunile sunt mari indiferent de model căci trebuie să intre curcanul de Ziua Recunoștinței. Pe același principiu la noi ar fi trebuit să fie cât jumătate de casă ca să intre porcul de Crăciun 🙂

[caption id="" align="aligncenter" width="400" caption="Primiți cu veverița??!"]Montreal. Veverița pe balcon[/caption]

...citește mai departe ↑

Pagina 12