Tur geros de privit Ciucașul din Poiana Teslei

Ciucas-Poiana-Teslei-14-rw.jpg

La capitolul „am năravuri” aș putea adăuga că nu mă dau în lături de la o drumeție oricât de scurtă și de pe-aproape de casă ar fi ea. Chiar dacă de Revelionul geros am visat cu ochii deschiși la stat sub plapumă, cu un picior gol scos peste de prea multă căldură, cu o carte de munte în mână și o cafea lângă. Chiar dacă plimbarea prin Brașov de pe 2 ianuarie era să-mi degere mâinile. Chiar dacă știam că va fi la fel de frig ca în ultimele zile. Am un nărav să iau calea pădurii… când am cu cine. Și pe 3 ianuarie am avut 🙂

...citește mai departe ↑

Uriașii Ciucașului

Ciucas-Bratocea

Ciucașul acesta e un fel de munte al uriașilor încremeniți, un muzeu al figurilor de stâncă, o împărăție cucerită definitiv de vântul neobosit, un soi de verigă unică într-ale Carpaților și un colț de rai dintr-o Românie cu felurite colțuri și aprigi… colți.

...citește mai departe ↑

Ciucașul, muntele meu cald

Flori din Ciucas: Brandusa de toamna

Am păstrat scrierea acestui jurnal pentru când mi-o fi mai dor de munte. Și-mi e atât de dor încât aș dezerta. Sunt de câteva săptămâni în Cehia și refuz cu înverșunare să caut un colț de lume pe-aici care să semene a munte. Eu vreau Carpații mei. Nu știu dacă pot fi înțeleasă, poate părea absurd, dar eu nu vreau alte păduri, alte ape, alte frunze galbene, alți colți de stâncă, alte creste, nu vreau înălțimi care să însemne doar numere și denumiri ce nu-mi rezonează în suflet. Cred că m-am născut prea târziu pentru mari ambiții, dar la timpul potrivit pentru a iubi.

...citește mai departe ↑

Singura pe Culmile Ciucasului

ciucas - babele la sfat

În curând microbuzul de 4.45 m-a îmbarcat spre Bucureşti. Statusem câteva ore bune într-o localitate de munte şi eram singura în bocanci. M-a mâhnit asta, ca şi grupul de adolecenţi care veniseră aici doar ca să bea. Restu’ lumii era la fel ca în Oraş. Doar un localnic, doi, păreau că mai au habar de munţii ce se înalţă acolo lângă ei, de cărările şi de urşii lor, şi unul chiar m-a analizat o vreme si mi-a zis “Dumneata, copilă, se vede ca iubeşti muntele. Te uiţi la el într-un fel anume…” şi da, chiar mă simţeam ca o copilă, cu toată fiinţa mea cât un munte.

...citește mai departe ↑