Viitorul se fură întotdeauna azi

decor de iarna minimalist-w
Citesc zilele acestea cărțile unui supraviețuitor al terorii comunismului: Florin Constantin Pavlovici – „Viscolul și Păianjenul”, „Tortura, pe înțelesul tuturor”.
Deloc întâmplătoare găsesc asocierea maternității cu lectura mărturiilor din închisorile comuniste, ci dimpotrivă, când e mai potrivit să conștientizezi din ce fel de popor faci parte dacă nu atunci când crești un exponent al lui?!?

...citește mai departe ↑

Memorialul Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei: adevărul, singura revoluție

 Sighet-Memorial-Comunism-07-rw.jpg

„Atunci când justiția nu reușește să fie o formă de memorie, memoria singură poate fi o formă de justiție”

Ana Blandiana, fondatoare alături de Romulus Rusan a Memorialului

Când vine vorba de Victimele Comunismului trebuie să existe cuvinte.
Am plecat de la Memorialul din Sighet cu sufletul împietrit, cu mintea răvășită. Părinții mei se nășteau în anii 50 într-o Românie încarcerată, a elitelor umilite, a oamenilor harnici exterminați, a oamenilor drepți îngenunchiați. Ce așteptări să mai ai de la omul nou, dacă cei buni, cei cu valori și principii au fost reduși la tăcere prin moarte sau prin pecetluirea buzelor cu frică??!

...citește mai departe ↑

Ca un prieten bun, muntele

Am dat peste un fel de scrisoare trimisă unei bune prietene în 2010. Atunci a avut un impact personal, acum îl are și mai și, însă nu se mai aplică doar destinatarului și expeditorului. E interesant să citesc rânduri ce mi-au aparținut cândva, să descopăr promisiuni de care nu m-am ținut, sau dimpotrivă, crezuri ce-au rămas verticale.

Cert este că muntele mi-a fost un fel de tutore. Nu prieten, nu înger, ci un amestec de severitate pentru minte și blândețe pentru inimă. Când ajungem să credem că muntele e doar un loc de extaz pentru ochi și un teren de încercare pentru picioare, devenim brusc mai săraci prin însuși faptul că n-am conștientizat pierderea.

prieteni pe muntele prieten

...citește mai departe ↑

Alba

Pe marginea drumului zaresc in rastimpuri, soimii. Singuratici, in copacii goi din luncile goale acoperite acum doar de zapada. Altadata ma simteam si eu un astfel de soim, un astfel de copac, un astfel de camp. Ma intorc din Austria cu o mare piatra luata de pe inima. Acum o tin in palma (piatra) si

...citește mai departe ↑

pentru cei care raman

pentru cei care-au fost uitati asteptand, pentru cei care traiesc asteptand, pentru cei care nu mai vor decat asteptand, pentru cei care adorm asteptand, pentru ceilalti, n-am facut nimic, n-am potrivit imagini versurilor, n-am cautat printre flori… pentru ceilalti, am cateva cuvinte: viata e o lunga asteptare a mortii, dar am putea privi ceasul mai

...citește mai departe ↑

Aripi de Sticla

Am escaladat bordura si am mers asa zeci de metri pe coama ei, intr-un echilibru perfect, iar tocurile inalte n-au facut decat sa fie si mai multa siguranta in pasii mei si-am refuzat sa mai privesc in jos ci doar inainte. Intr-un echilibru perfect am mers pe inchipuita sarma, iar luminile ce ma orbeau erau de fapt morile de vant ale lui Quijote si prin urmare le-am infruntat…

...citește mai departe ↑

Pagina 12