Stelele gorjene din nopțile Crăciunului


Mă sună soră-mea că vrea să-i trimit stelele. Nu cele de pe cer, ci colindele pentru nopțile de Ajun și de Crăciun. Băieții ei – nepoții mei, merg cu steaua și, obiceiul deși străbun, e dedat uitării mai lesne decât ne dorim. Acum câțiva ani am scris un articol pentru un ziar românesc din Canada și, din fericire, am cules stelele de la consătean. Cu ele salvate pe calculator le pot da acum mai departe de câte ori mi se cer. Le pun și pe blog, căci le doresc viață lungă, măcar cât vom trăi cei ce le-am ascultat cândva.

...citește mai departe ↑

Hoinăreli gorjene, Tehomir și Sohodol

Cheile-Sohodolului-09w.jpg

Sentimentul ce mă guvernează de câte ori mă gândesc la Gorj este că nu-mi cunosc destul județul natal. Ba chiar prea puțin spre deloc. Amintirile puținelor excursii din copilărie și adolescență se amestecă cu trecerile pe lângă ale vieții de adult cu program relativ fix: de la – până la.
Luni după Paști am plănuit o mică aventură în căutarea lalelei pestrițe (despre care habar nu aveam că se găsește în județ!) și am zis că un ocol nordic până în Cheile Sohodolului nu strică, un loc pe unde am mai trecut cândva și despre care îmi aminteam două lucruri: o stâncă tăiată deasupra șoselei și o bălăcire într-un soi de peșteră.

...citește mai departe ↑

Ieri și azi, Steaua de la Gorj

Și-am zis să vă colind – Primiți cu Steaua?

Steaua-colind-traditie-Craciun

Când am început a scrie articolul acesta pentru ziarul românesc din Montreal Impact, aveam în minte un mesaj către românii din Montreal, din Canada, dar am sfârșit scriind pentru toți românii, pentru cei care au trăit în tradiții, pentru cei care le cunosc doar de la televizor, pentru cei care încă le mai practică, mai ales pentru ei. Și am scris și pentru mine rememorând o amintire dragă și emblematică a copilăriei mele în care se vor regăsi poate cei din generația mea sau mai de dinainte.

Mersul cu Steaua este unul dintre cele mai așteptate obiceiuri din satul copilăriei mele Tehomir, județul Gorj. După Colindeți desigur, despre care mi-ar plăcea să scriu într-o zi însă o să am nevoie de o culegere serioasă a acestei tradiții. Și nu sunt singurele.

...citește mai departe ↑

Pe când se cânta pe dealuri

Când eram mică sau încă mică (dacă merg cu anii până spre 18) obișnuiam să cânt pe dealuri. Și nu doar pe dealuri, începeam mai de jos de pe când urcam, de cum închideam și ultima poartă de la grădină și credeți-mă, grădinile din Gorj au o mulțime de porți. O parte din vecini au zis sigur că nu-s pe treaba mea, de fapt, prin glasul mamaiei aflam și mentalitatea generală: unde-i minte și prostie, prea multă matematică strică, când ‘om muri are cin’ ne jeli…

...citește mai departe ↑

Amintiri din copilărie. Prânzu-al mic

Și mi-am amintit una dintre diminețile obișnuite când aveam vreo trei-patru ani și mergeam cu tataia cu vacile căci eram prea mică să merg singură sau să rămân prin curte de capul meu. De parcă aș fi vrut vreodată să rămân acasă când era vorba de dealuri??! Cât mamaia mulgea vaca, eu și tataia mâncam câte ceva, șuncă cu ceapă și pâine neagră fiind meniul obișnuit. Nemaipomenit de bune și n-o spun din pricină că amintirile se îndulcesc cu timpul ci pentru că în viața aceea simplă de la țară nu prea aveai cu ce compara bunătățurile și le apreciai cum se cuvine pe cele pe care le aveai dinainte pe masă.

Și tataia avea un obicei nemaipomenit când era vorba să mergem cu vacile: pregătea un pachețel, învelea o felie de șuncă și pâinea la un loc într-o jumătate de foaie de ziar și le îndesa împreună cu ceapa în buzunarul de la haină. Mamaia însă, ne prindea în fapt și parcă și acum o aud:

dealuri gorjene, Tehomir

...citește mai departe ↑

Pagina 1234