Într-un suflet

copacul gol sub luna plina

Mi-am apăsat buzele peste tricou simțindu-i spatele mic și slab. M-am ridicat puțin cât să-mi mut buzele spre omoplatul drept și-am bănuit că-i place. În lungul coastelor mi-am plimbat buzele îngânându-i „e și asta un fel de masaj… uite cum îți sorb durerea și, după ce voi pleca, o suflu afară, vrei?”.
A dat din cap adăugând „nu pe partea aia mă doare”.

...citește mai departe ↑

De pe facebook adunate și-napoi la lume date

munte la apus

Din comoditate am scris în ultimele luni mai mult pe pagina de facebook decât aici pe blog (mai puțin jurnalele de munte, ele-s sfinte). În drum spre și de la serviciu „butonez” – cele trei mijloace de transport și/sau oboseala (și/sau îmbulzeala) nu-mi permit ocupații legate, consistente precum cititul. Apreciez facebook-ul pentru ceea ce este, un mod de relaxare, un mod de informare, un mod de comunicare, dar am hotărât să-mi aduc cuvintele acasă. Voi continua să fac cum îmi e mai comod, ca mai apoi să arhivez aici.

Pentru unii dintre voi aceste rânduri sunt cunoscute, iar pentru cei care n-au facebook vor fi ca o avalanșă de stări și momente.

...citește mai departe ↑

La aceeași adresă

Vedere spre Muntii Ciucas.

Trăim la capătul unor scări și în spatele unei uși pentru care schimbăm uneori cheile, decorul, orașul, chiar și țara. Dar visăm, iubim, scriem la aceeași adresă. Tot ce căutăm prin lume, tot ce supraviețuiește împachetării-despachetării, tot ce ne spunem în clipa plecării-revenirii, tot ce nu putem sacrifica când totul e de vânzare, e acasă al nostru, acela interior, cel mai de preț, dar fără de chirie sau rată.

...citește mai departe ↑

AMR 25. Duminicale

Cu cât ți-s dragi mai mulți oameni, cu atât mai multe doruri ai.

Cu unii ți-e drag să vorbești, cu alții să râzi, să te privești, să bei, să colinzi munții, să împarți mâncarea. În lipsa oamenilor dragi toate aceste lucruri iți par fără conținut, le faci, dar nu le simți, le faci monoton și banal așa cum evoluția societății te modelează pe calapodul rutinei.

Cu cât ai mai mulți oameni dragi în viața ta cu atât împarți mai mult.

Lumea în care trăim ar vrea să fim cât mai egoiști, să umblăm în bule care să ne țină departe de contactul real cu ceilalți. De-aceea e mai ușor să fim cine vrem să fim în spatele unui monitor decât privindu-ne în ochi. Nu e de condamnat, fiecare dintre noi caută o cale de contact. Însingurarea nu e nativă, dar poate fi, cu ajutor extern, dobândită.

***

De ce-am scris aceste lucruri duminica? Puteam opta pentru ceva vesel că doar e week-end și e ziua odihnei. Păi tocmai de aceea. E ziua în care lenevim trupul și mintea și ne hrănim sufletul.

...citește mai departe ↑

Prima coastă din stânga

Umbre. Nepalpabil. Suflet

<

Avem dureri pe care le aflăm abia după ce atingem locul dureros.
Când au apărut şi de ce, nu ştim.
Fără durere, poate, nici nu conştientizăm că acel loc ne aparţine.
Apoi, după ce trece mirarea, îl lecuim, îl vindecăm, îl uităm.

Ce facem însă când locul nu e palpabil, însă durerea da?
Când nu ne putem mira, lecui, uita?
Când iubim neputincioşi…

...citește mai departe ↑

martor in culoare

sunt o pasăre de noapte –
zbor ziua cu ochii închişi,
iar noaptea-mi amintesc văzduhul.

mă las cuprinsă-n iarba-naltă,
aud zăpezi îmbrăţişând tulpini,
semintele-adormind,
visând.

socotesc ce sunt –
un hotar înălţat
la momentul potrivit,
numărat unu, doi, trei – alb!

aproape ca m-aş transforma în negru
daca zborul nu m-ar picura
ca din pleoape grele de stâncă
în râul alb.

doar când în pumn ţin apa strâns
îmi curge printre degete
curcubeul…

...citește mai departe ↑

Pagina 123