Viitorul se fură întotdeauna azi

decor de iarna minimalist-w
Citesc zilele acestea cărțile unui supraviețuitor al terorii comunismului: Florin Constantin Pavlovici – „Viscolul și Păianjenul”, „Tortura, pe înțelesul tuturor”.
Deloc întâmplătoare găsesc asocierea maternității cu lectura mărturiilor din închisorile comuniste, ci dimpotrivă, când e mai potrivit să conștientizezi din ce fel de popor faci parte dacă nu atunci când crești un exponent al lui?!?

...citește mai departe ↑

În ziua de azi poezia

Fundata-Moieciu-toamna-1739w.jpg

În ziua de azi poezia
e un exercițiu de marketing
căruia nu-i folosesc rimele
sau sinceritatea,
ci șocul
și un eșantion rezonabil
de oameni ridicați de la birou
ce își permit financiar un cocktail
în care pretenția la cultură
e ingredientul minune:

o să vezi altfel drumul spre casă
acum că ți-ai îndreptat coloana
a profunzime.

...citește mai departe ↑

Dacă vrei să fii altfel

Vrei să fii altfel, să te opui sistemului? Atunci:
Fii politicos!
Plătește-ți călătoria!
Folosește scările rulante corect: staționează pe dreapta, mergi pe stânga!
Traversează pe verde, uită-te pe unde mergi, nu în smartphone!

Și lista continuă. Rebelii, prin definiție, sunt în minoritate… Iar întoarcerea la normalitate e un act de rebeliune. Dar ca să te întorci, trebuie să fi fost deja acolo…

...citește mai departe ↑

De pe facebook adunate și-napoi la lume date

munte la apus

Din comoditate am scris în ultimele luni mai mult pe pagina de facebook decât aici pe blog (mai puțin jurnalele de munte, ele-s sfinte). În drum spre și de la serviciu „butonez” – cele trei mijloace de transport și/sau oboseala (și/sau îmbulzeala) nu-mi permit ocupații legate, consistente precum cititul. Apreciez facebook-ul pentru ceea ce este, un mod de relaxare, un mod de informare, un mod de comunicare, dar am hotărât să-mi aduc cuvintele acasă. Voi continua să fac cum îmi e mai comod, ca mai apoi să arhivez aici.

Pentru unii dintre voi aceste rânduri sunt cunoscute, iar pentru cei care n-au facebook vor fi ca o avalanșă de stări și momente.

...citește mai departe ↑

Utopic?

Creația din vremurile noastre trebuie să șocheze ca să aibă valoare sau non-valoare deopotrivă. Dacă nu șochează, nu există. Literatură, pictură, fotografie, muzică, teatru, film etc. – singurul sentiment vânat de consumator este acela de năucire, iar autorul, asemeni unui regizor de filme porno (ex. de comparație puțin ”șocantă”), se străduiește să pună o biată normalitate într-o poziție cât mai controversată. Când reușește, publicul îngurgitează disciplinat, savurează și se întoarce în banala sa realitate cu senzația prea-plinului. Arta șocului, în mod vizibil, conștient, dar tolerat, golește însă tot mai mult interiorul individului. Ca o dependență de prafuri unde doza e cerută tot mai mare și mai mare, următoarea creație va trebui să șocheze înzecit și cum supradoza va veni extrem de rar, dar sevrajul aproape nemijlocit, individul va muri… pe dinăuntru. Arta șocului va fi arta viitorului, sămânța controlului și poate chiar, ultima ”religie”.

...citește mai departe ↑

Între rostitul NU și taciții DA

Încă mai credem, după ce am fost prea mult timp școliți, că puterea vine din a da mână cu mână. În condițiile acestor vremuri, asta se cheamă prostie și convine celor care se pricep la vânzări: luați orice exemplu din reclame, ziare, televiziuni, politică, site-uri, facebook, cultură, oamenii din jur etc. Ești atât de frenetic sfătuit în a fi original, tu însuți, încât sfârșești la fel ca ceilalți. Nu ți-ai pus niciodată întrebarea de ce? Pentru că ceea ce tu crezi că ți se dă doar ție, se dă și celorlalți, iar sentimentul de atenție unică e o iluzie.

...citește mai departe ↑

Pagina 123