Autocritica de final de an

Nu știu care mai e trendul mărturisirilor pe final de an, să treci în revistă doar pe cele bune, să te faci că plouă ninge și să nu spui nimic, să speri că următorul an va fi mai nou bun sau pur și simplu, să nu-ți pese. În atare stare mi-aștern cugetare.

2014 a fost un an pe jumătate gol și pe jumătate intens. Legea compensației plus alte legi ale vieții legate de belele – cum le doriți? mici, servite una după alta cât să nu te-apuce plictiseala de-a trăitul, multe și mărunte venite toate odată de-ți vine să le pui la coadă cu număr de ordine (n-ai să vezi!) sau una mare o dată la nu știu cât timp de nu mai știi cum ești – năucit sau strivit? Ei bine, în viață nu e pe alese și nici nu există vreun echilibru între ce primești, ce dai și ce ți se ia, dar sigur sigur vine ziua când nu va conta cât ai dat de bună voie…

...citește mai departe ↑

2013 în fotografii pe meetsun.ro

Speranta. Lacul Huron

Nu sunt deloc adepta retrospectivelor, dar s-a întâmplat ca privind pentru prima dată o fotografie să am un gând total spontan: asta-i fotografia anului! După ce-am folosit fotografia de mai sus într-un articol am simțit că tot nu e de-ajuns, că trebuie să o mai arăt o dată. Luând în calcul că poate vouă n-o să vă placă la fel de mult sau n-o să găsiți nimic interesant în ea (până la urmă e… banală), dar și pentru că fotografiile mele țin de amatorismul (și naivitatea!) celui care caută o poveste și ignoră tehnica, am hotărât că cel mai potrivit ar fi să vă prezint o colecție, să nu accesați pagina degeaba.

...citește mai departe ↑

Câteva vorbe despre 2011

Bucegi, Caldarea Malaiesti

Nu știu de ce m-am tot ferit de un bilanț până acum. Poate că n-am vrut să fac unul, așa că nu va fi un bilanț, ci doar câteva vorbe (și poate câteva poze).

2011 a fost un an aproape bun, dar care a început prost.
2011 a fost un an plin de probleme, dar în care nu am simțit că trebuie să le înfrunt de una singură.

...citește mai departe ↑

Parâng. După 30 de ani de așteptare

meet the sun @ Parang

De pe dealul Tehomirului – satul meu natal – în zilele de iarnă cu cer senin, se văd munții. Crestele lor albe, undeva la linia inimaginabilă a orizontului, au stârnit în mintea copilului ce alerga ca vrăjit să le vadă, doruri. Habar nu avea copilul din mine ce munți sunt, cât e până la ei, care e povestea lor, dar zăpezile iernii și claritatea cerului specifică anotimpului, îi făceau să se arate și astfel, să capete un sens nebunia părăsirii sobei celei calde și urcarea hai-hui, dar cu sufletul la gură a dealului – urcare deloc ușoară, mai ales că ritmul era pe măsura nerăbdării: oare s-or vedea azi??!...

...citește mai departe ↑