[pagini de jurnal] în care vorbesc singură

Rodnei-creasta-16.jpg

Spre deosebire de vorbit, scrisul chiar îmi place. Vorbitul vine din tot felul de necesități, întâia fiind, desigur, nevoia de a fi ascultat, apoi de a comunica, informa etc. Scrisul e introspecție. (Genul acesta de scris.) Prin vorbit se creează punți între oameni, prin scris, citit punțile se rafinează. 

În unele lucruri pe care le scriu știu că vorbesc singură. Un taifas cu buzele închise între gânduri și informația vizuală cu pixeli negri pe pixeli albi ce rezultă din folosirea tastaturii. Scrisul e terapeutic, se spune, dar aș corecta în: orice eliberare sinceră e terapeutică.

...citește mai departe ↑

O stare, un vers, o întâmplare

umbra vs umbra.JPG

Îi spun un hello și-un thank you pentru ușă, îi dau tomberonul și aștept ca întotdeauna un răspuns. Ne aflam mai aproape unul de altul ca oricând astfel că era timpul să mă uit mai bine la bătrânul care chipurile fuge de mine, asta și pentru că în mișcarea mea vijelioasă am simțit că el stă în loc și vrea să-mi zică ceva.

...citește mai departe ↑

Era o vreme

Nu vă pot da lectura plină de senzațional, de sex, de ură, de aroganță, de ambiție, de umor fals, de sarcasm la modă la care culmea mai toți ați devenit experți, de intrigă, de sentimentalism ieftin menit să atragă suferinzii în dragoste ca muștele la căcat, de critică destructivă, abuzivă. N-am scris rahat ca să nu jignesc rahatul și ca să vă arăt că e ușor să scrii cuvinte care să mărească irisul sau să ridice sprânceana, că e ușor ca tu plin de sine cititor ce n-ai scris în viața ta un rând să devii de fapt un pion-consumator numărat cu sârg de statistici.

...citește mai departe ↑

Elucubraţii de cazarmă

In Cheile Bicazului, cu Suhardul mic in paharul cu vin

Dacă 1 Mai a adus multora o ieşire de trei-patru zile, mie mi-a adus o reţinere la domiciliu plină de farmecul alb al molozului în deplin contrast cu verdele de afară. Cu alte cuvinte, sunt în concediu “de muncă” din proprie iniţiativă, nesilită de nimeni sau nimic, făcând chestia aia pe care măcar o dată în viaţă n-ai cum s-o mai fentezi: zugrăvitul.

...citește mai departe ↑

Mi-e dor să scriu un roman

Un dor ce mă bântuie de parcă aş fi scris deja nu unul ci chiar mai multe romane, de parcă aş şti cum e.
Ca o nostalgie după vremuri ce n-au existat încă.
Un dor pentru imagini aievea ce deseori mă cutremură cu realismul lor: eu scriind, la o fereastră spre dealuri.
Un dor pentru o poveste care să mă soarbă într-atât încât revenirea în propria-mi fiinţă s-ar naşte din “Sfârşit.”.

Mi-e dor să scriu un roman.
Despre mine cea care n-am fost. Despre mine cea care voi fi.
Despre mine scriind dinainte de a fi.
Despre poveştile pe care nu le mai pot trăi.

Mi-e dor să scriu un roman ca un poem, ca o alegorie.
Ca şi cum mi-aş ştii fiecare cititor, iar fiecare cititor ar crede că mă ştie. Ca şi cum chiar fiecare cititor ar fi scris despre el însuşi.

Mi-e dor să-mi scriu un roman.

...citește mai departe ↑

Pagina 12