O să-mi fie dor de colegi

Ieri a fost ultima zi la serviciu. În martie aș fi împlinit patru ani într-o firmă în care am ajuns într-un moment delicat al vieții mele, când abia mă adunam și mă reclădeam și am avut norocul de a da peste oameni care m-au primit cu drag și unde mi-am făcut foarte repede prieteni.

Ieri am plecat cu ființa întreagă, ca un om cât se poate de împlinit, cu gândul că m-am reclădit în acești ani și sub influența și suportul primit la locul de muncă și oare câți pot spune și simți asta.

Ieri am început plecarea în ritm domol, apoi tot mai alert, ca la final să-mi doresc să fug, să nu mă las copleșită de emoțiile tot mai crescânde ale ultimului mail trimis, ale ultimelor saluturi, a ultimei îmbrățisări… Am ieșit afară și-am tras adânc aer rece în piept peste căldura ce mă înăbușea și n-am privit înapoi și n-am știut decât cum să pășesc mai repede.

...citește mai departe ↑

Prieteni dragi

Întârzieri, aglomerație, din ce în ce mai multă română în jur, tot mai multă noapte, tot mai multe glasuri prinse în iureșul entuziasmului și-al nerăbdării – o ultimă ușă ne mai despărțea de o altă mulțime – cea a oamenilor dragi care ne așteaptă. Întâlnirea cu Andrei, retrăită de mii de ori în tot atâtea scenarii era acum reală… Și cum mă conducea spre ieșirea din aeroport, tot insista să merg drept în față unde doar prin geam și eventual plutind peste niște scări puteam trece. Și-atunci, i-am zărit!

...citește mai departe ↑

In hol, e EA

Nu știu ce nume să-i pun. E prea devreme. Ne cunoaștem foarte puțin, mai ales că eu am băut ceva vin cât ea m-a așteptat afară cuminte. Nici nu putea altfel că era legată. Acum e acasă, în hol. Are puțin roșu, ceva mai mult negru și e mică-micuță, așa ca mine. E cadoul prietenilor mei pentru mine. V-am spus-o eu că ZIUA nu s-a încheiat…

Vor urma povești, plimbări, trasee. Va rămâne de neuitat acest moment. Prima mea bicicletă mă așteaptă în hol și mă duc în control, dar nu fără să spun tare:

PINGUINI, MULȚUMESC! >:D<

...citește mai departe ↑

Pentru cea mai frumoasă zi, mulţumesc!

Am trăit azi – şi nu s-a terminat încă – o zi ieşită cu mult din orice tipare. Am mai avut zile de naştere (numa’ vreo 29), dar asta le-a întrecut pe toate. Cred că vreau să reîmplinesc aceşti 30 de ani în toţi anii de-acum încolo!

Ca să îmi înţelegeţi emoţia şi uimirea încep a vă spune că s-a consumat o baterie de telefon azi – una care ţinea 5-6 zile. Am vorbit cu oamenii dragi din viaţa mea, dar şi cu oameni cu care nu m-am văzut de multă vreme, cu oameni din copilărie şi din adolescenţă, cu oameni aflaţi peste hotare, cu oameni în suferinţă ce şi-au făcut timp pentru mine. Am vorbit azi cu cei de-un leat, dar şi cu părinţi, bătrâni, copii.

Oamenii aceştia de care mă leagă multe poveşti, bucurii, suferinţe, au făcut ca lumea să se învârtă doar pentru mine. Eu aşa am simţit-o. Nu ştiu dacă sunt omul care să merite toate acestea, dar asta e o nelămurire prea puţin importantă. Ce contează cu adevărat e că voi toţi credeţi în mine,ţineţi la mine, mă faceţi să vă ştiu acolo pentru când va fi nevoie. Acest lucru ar trebui să-mi fie de ajuns şi să mă facă să merit toate acestea!

Azi am avut alături într-o conjunctură cel puţin la fel de frumoasă ca primăvara, omul iubit, părinţii, fraţii, nepoţii, rudele, prietenii, colegii de muncă, colegii de şcoală şi sper să nu fi uitat pe nimeni…

Azi am avut cea mai frumoasă zi! O zi ce nu s-a terminat şi pe care nici miezul nopţii n-o va termina.

Mulţumesc.

...citește mai departe ↑

În albastrul cerului înalt

Cum n-ai putut fi cu mine sâmbătă la munte, deşi mi-am dorit tare mult, m-am gândit să nu te scutesc de o gură de aer de toamnă, puţin rece, puţin cald şi pe care să-l tragi adânc în piept, de câteva zări primitoare aşa cum poate rar ai văzut, să te port pe cărări domoale şi să-ţi păstrez tăcerea dintre zâmbetele noastre pentru care nici un traducător n-ar găsi cuvintele potrivite…

un colț de albastru

...citește mai departe ↑

Moments we share

E toamnă, e un soare frumos, primele frunze galbene de platan se lasă măturate pe trotuar, e cald și nouă ne place căldura, porumbeii iată, aproape-ți mănâncă din palmă. Nu vorbim nici mult, nici zgomotos cum fac fetele de obicei.

E totul atât de simplu. E ora noastră ruptă din orele-lanțuri.

...citește mai departe ↑

Pagina 12