Păsările

Următoarea poveste este reală, personajele sunt fictive, morala… chestie de gust.

Când copacului au început să-i dea fructele în pârg au venit Moțatele. Una, două, trei, apoi tot stolul. Colorate, frumoase, gălăgioase și… harnice. Culegeau bob cu bob, unul în gușă, unul scăpa din cioc – victimă colaterală a hapsânei culegeri. Fructele, încă verzi, necoapte nu mai păreau să aibă nici o șansă. Conștiente de avuția pe care o luaseră în primire, stăteau cu rândul de gardă. Nouă mâncau, una scruta împrejurimile. Doar când arșița miezului de zi cobora peste copac frumoasele Moțate se odihneau cu toatele ascunse printre crengi. Un fel de siestă. Seara cântau și plecau în zboruri de recunoaștere. Nu erau multe, vreo zece, însă aveau un randament fantastic căci fructele se împuținau văzând cu ochii și doar câteva au mai apucat să prindă roșeață. Fatală culoare, atunci au apărut celelalte păsări, Negrele.

...citește mai departe ↑

Status

Ce voi povesti nu are relevanţă ca poveste în sine, ci ca un exemplu de cum se întâmplă lucrurile în viaţă uneori.

Acum o săptămână nu se întâmpla nimic.
Apoi, i-am găsit un doctor potrivit mamei.
Apoi, am fost anunţată că va urma să plec în interes de serviciu vreo patru luni în Cehia.
Apoi, doctorul – doctoriţa mai bine zis – mi-a cerut să o aduc urgent pe mama căci o poate interna.
Mamă, vino la Bucureşti! Nu ştiu cum, dar până diseară să fii aici!

...citește mai departe ↑

PAveste rotundă

mingea de la malul marii

De când m-au pierdut copiii sunt cea mai fericită. Mă bruscau mereu şi nu prea ştiau să se joace. Vântul m-a trimis în mare, ăsta da noroc pe mine! Am o gaură în umărul stâng de la o furtună ce m-a izbit de stâncă, dar apa dinăuntru e puţină şi plutesc binişor. Ţin mult la aerul ce mă ţine la suprafaţă! De la o vreme algele m-au colorat cenuşie ca să mă aseamăn cu marea. Cu valurile mă joc cel mai mult, le iubesc când mă poartă în larg! Ah, sunt aşa fericită! Şi să nu uit, urăsc nisipul şi nu ştiu cum cheamă.

...citește mai departe ↑

Farmec şi cenzură

Luella e personajul meu ştrengar. Ea are voie să spună şi să facă ce vrea. Ea are voie să se joace, să încalce reguli, să îndrăznească. Eu sunt cea cu pretenţii mature şi responsabile care o trage mai mereu de mânecă “hai mă Luella, iar mă bagi în belele!” şi ea râde şi râde şi râde… Ştii ce mi-a zis într-o zi??!

...citește mai departe ↑

Pagina 123