Status
Ce voi povesti nu are relevanţă ca poveste în sine, ci ca un exemplu de cum se întâmplă lucrurile în viaţă uneori.
Acum o săptămână nu se întâmpla nimic.
Apoi, i-am găsit un doctor potrivit mamei.
Apoi, am fost anunţată că va urma să plec în interes de serviciu vreo patru luni în Cehia.
Apoi, doctorul – doctoriţa mai bine zis – mi-a cerut să o aduc urgent pe mama căci o poate interna.
Mamă, vino la Bucureşti! Nu ştiu cum, dar până diseară să fii aici!
“A venit aseară mama / din sătucul de departe… ” exact aşa doar că era 12 noaptea când mi-a păşit în casă. Furaseră unii nişte cabluri de la un macaz de tren…
Apoi, hai la spital, umblă, socoteşte, aşteaptă, speră şi tot aşa de nu mai ştiu care ce zi a fost şi ce-am făcut în fiecare.
Azi.
Între timp s-au întâmplat toate.
Biletele de avion sunt pe masă.
Mama a ajuns deja acasă cu trenul.
În week-end merg la munte alături de toată gaşca pinguinească – că tot mi-era dor de nu mai puteam plus că e un week-end special pentru mine.
Luni la prima oră decolez.
În mod excepţional, ţin să mulţumesc în mod anonim însă, doamnei doctor. Parcă mă aştepta, parcă se pregătise de-o viaţă să mă asculte, să mă îndrume, să mă ajute.
Şi mai vreau să le spun celor în nevoie că omul potrivit există, trebuie căutat îndeajuns şi bătut cu îndrăzneală, sinceritate şi încredere la uşi. Am subliniat încredere pentru că cei mai mulţi dintre noi ne-o pierdem pe drum…
Într-o concluzie rapidă că am multă treabă, viaţa poate fi uneori tare agitată, întortocheată, însă cum naiba am mai simţi că trăim??!
p.s. online nu plec însă nicăieri, doar pe curând!
