aud
in liniste si foarte rar
doar zgomotul
caderii unei singure frunze.
aud
cum se loveste de ram,
de fiecare ram
potrivit in cale.
simt
cum capata elan din
neclintirea coajei aspre.
respir
cum respir-adieri
din nemiscarea tuturor.
vad
cum se apropie de pamant
din in ce mai clar.
simt
cum atinge
iarba putin frageda
si putin moarta.
stiu
cum nu se poate
lipi pamantului
de-atatea morminte.
in liniste si foarte rar
aud doar o singura frunza
picand
si e mult,
atat de mult,
pe cat de mult poate fi mult.
in toamna aceasta
ma voi transforma
in copac
si-mi voi asculta
fiecare frunza plecand.
si cata toamna poate fi
si cat de rar poate fi rar,
cand orice numar
pe care-l stiu
e un infinit?
au sarit de pe orbita pasii mei
am simtit doar ca ma rotesc
in sensul invers al clipei
si nimic mai mult.
o vreme ne-am mai sincronizat
cand si cand
ca un secundar cu un minutar
condamnati la ciclare.
au ramas amintirile pe orbita
le vad cum imi striga-ndepartandu-se
“mai ramai… putin!”
gesticuleaza larg a disperare
gesticulez scurt a nedumerire
si le spun sa se abtina
cat lipsesc.
Evident, mint.
Ca voi veghea mai departe somnul
ca vom ramane pe aceeasi orbita,
ca vom imparti in continuare acelasi timp
masurat altfel.
Nu ne vom mai intalni niciodata
le sperie asta
cand le imbratisez din departare
cu-o rama.
“nu ne vom mai intalni niciodata”
sarmane cuvinte!
le tot rostesc,
le tot rascolesc
ca “niciodata…”
le prefac in mahnire
si nu inteleg de ce
cat timp viteza de zbor
e perfecta…
Imi place sa calatoresc si sa ma intorc cu impresii din calatoriile mele. Sa vorbesc mult, entuziasmata. Cateodata insa imi place sa ascult cuminte dialogurile celorlalti
„Într-o zi
îti voi săruta
talpa piciorului
Nu te sfii
calcă
apăsat
înainte de fiecare pas
te voi săruta
din nou
din nou
din nou…”
iar raspunsul a venit de la Vasile Munteanu in alta tonalitate, din alta sfera:
„taci talpă, nu-mi pocni auzul
cu vise prin pământul care-l calci
despică-ţi degetele, fă-ţi din ele cleşti:
să-noţi prin balele acestor raci”
Bineinteles Nichita – Poem (caci de aici a pornit totul),
„Spune-mi, dacă te-aş prinde-ntr-o zi
şi ţi-aş săruta talpa piciorului,
nu-i aşa că ai şchiopăta puţin, după aceea,
de teamă să nu-mi striveşti sărutul?…”