secundele ma intorceau
de pe-o parte pe cealalta
in asteptarea peretilor goi
de neatarnarea vreunui ceas.

si-am simtit mirosul sarat al lacrimei
inainte ca ea sa-mi inconjoare
obrazul perfect
ascuns de intuneric.

Azi-noapte cantai la chitara.
Nu stiu daca mie sau tie
sau corzile te chemasera pentru ele.

Imi fusese somn si mi-a disparut somnul.

Mana o aveam sub cap, imi amortea incet,
dar nu m-au miscat decat sunetele.

Pe peretele alb
conturul chipului tau capata lumina.
Buzele ti se miscau incet,
versurile razbateau surdina spre mine.

Cand degetele-ti greseau,
inima ii spunea mintii
ca nimic n-a fost strivit din corola de minuni a lumii…

Cand te opreai,
prelungeam cantecul
cu vibratia nemaiauzita a corzii eliberate…

Cand te intorceai spre mine…
lumea intreaga se intorcea la mine.

Pentru o clipa sau doua
am stiut ca n-ai mai existat decat TU.
Timpul atarna de-o cheita
Visele – corzi trecand puntea.

Cand intunericul integru

mesteca-n ceasca mea cu negru,

cu zahar torn un pic de alb,

dar negru sa amestec, n-am!

Acele-mi tin ora bine-acoperita,

ceasca-mi da toarta amortita

spre dulcele la fund lasat

sorb ceai amar. Nemestecat.

Cand exista, sopteste fara a se risipi
din verbul transformat in simt
si vibrat imprudent
sus pe cupola unei papadii.

Cand exista, iti daruieste culori
rupandu-ti ferestre din soare
cand tu inca orb te amesteci
in joaca mainilor printre nori.

Intamplarea ei de a fi
Ti se da intr-o singura dimineata
Dupa-aceea repeti trezirea din somn
de-atatea ori pana nu mai adormi.

Intamplarea ei de-a nu mai fi
Te face insomniac in propria-ti viata.

Altfel, e mai simplu sa nu existe
sa fii doar un om ca toti ceilalti,
cu statii de coborare pentru vise.

Pe jumătatea de fereastră,

îmi strecor aripile afară

şi jumătăţile de copaci se regăsesc

deodată

deasupra jumătăţii mele de cărare.

Pe malul unei jumătăţi de mare

pasii se tot schimbă-n nisip

sub valuri de apă sărată.

Iau cerul şi m-arunc

când

o jumătate de cantec

mă trage afară.

Soarele pe zâmbet îmi urcă.

Furnica pe degete îmi urcă

sprijinind jumătatea de piatră.

Iar jumătatea rafalei de vânt

doar

o furnică prăbuşeşte în iarbă.

Mă miră sau mă mângâie mirarea,

această altfel de lumină.

O văd

şi mă întoarce din apus

ca treptele spre casă,

când

jumătatea ta de umbră

e-n jumătatea de fereastră.

~~~~~~~~~~~~~~~

OLDER Posts