am întins mâna chemându-l
şi am aflat că atunci când miroşi a munte şi a vară
fluturii îşi lasă visele atinse.
aş fi putut să-l ademenesc în palmă,
cum el mă ademenea pe stâncă,
să ne-amestecam deodată
aripi și mâini împreună.
cu ochii de-o clipă cuprinşi,
pierdută de taină şi tihnă
aproape c-aş fi nins cu vise
din seninul de inimă plină.
și… mă ardeau pe dinăuntru
trecerile dintr-un an în altul,
noaptea ultimei flori
sau diminețile de rouă argintie.
nu-mi spune că n-ai timp
mi-a şoptit,
eu mor de fiecare dată,
dar tu mă vezi în toţi fluturii
de pe cărarea ce suie.


Sunt clipe când, involuntar
ridicat la buze nu-mi lasă nici-un strop
golul din pahar.
Suflet nebun
ce vrei ocean într-un pahar
când îţi aşez oceanul împrejur?!!
Şi nu e linişte-n tăcere
când nerăspunsul ca un val
îmi saltă umerii a mal.
Şi tac.
Dau mâna prinsă şi din vise-o parte
merg însetată,
dar MERG tot mai departe!
Cu cât aud mai mult
cioburi sub tălpă
cu-atât mă adâncesc
în albia secată…
secundele ma intorceau
de pe-o parte pe cealalta
in asteptarea peretilor goi
de neatarnarea vreunui ceas.
si-am simtit mirosul sarat al lacrimei
inainte ca ea sa-mi inconjoare
obrazul perfect
ascuns de intuneric.
January 20, 2010
Categorii:
Versuri
Azi-noapte cantai la chitara.
Nu stiu daca mie sau tie
sau corzile te chemasera pentru ele.
Imi fusese somn si mi-a disparut somnul.
Mana o aveam sub cap, imi amortea incet,
dar nu m-au miscat decat sunetele.
Pe peretele alb
conturul chipului tau capata lumina.
Buzele ti se miscau incet,
versurile razbateau surdina spre mine.
Cand degetele-ti greseau,
inima ii spunea mintii
ca nimic n-a fost strivit din corola de minuni a lumii…
Cand te opreai,
prelungeam cantecul
cu vibratia nemaiauzita a corzii eliberate…
Cand te intorceai spre mine…
lumea intreaga se intorcea la mine.
Pentru o clipa sau doua
am stiut ca n-ai mai existat decat TU.
Timpul atarna de-o cheita
Visele – corzi trecand puntea.
Cand intunericul integru
mesteca-n ceasca mea cu negru,
cu zahar torn un pic de alb,
dar negru sa amestec, n-am!
Acele-mi tin ora bine-acoperita,
ceasca-mi da toarta amortita
spre dulcele la fund lasat
sorb ceai amar. Nemestecat.
December 15, 2009
Categorii:
Versuri
Cand exista, sopteste fara a se risipi
din verbul transformat in simt
si vibrat imprudent
sus pe cupola unei papadii.
Cand exista, iti daruieste culori
rupandu-ti ferestre din soare
cand tu inca orb te amesteci
in joaca mainilor printre nori.
Intamplarea ei de a fi
Ti se da intr-o singura dimineata
Dupa-aceea repeti trezirea din somn
de-atatea ori pana nu mai adormi.
Intamplarea ei de-a nu mai fi
Te face insomniac in propria-ti viata.
Altfel, e mai simplu sa nu existe
sa fii doar un om ca toti ceilalti,
cu statii de coborare pentru vise.