Trei femei

Eu un trecator, ele un poem…

Azi am zărit pe treptele înalte ale unei case
trei femei.
Una fuma, una plângea, una privea.
Aveau ochi de mame,
ochi de femei din comunism,
ochi de femei care robotesc din zori în zori,
ochi fardați cu negru o dată la trei zile.

Două vorbeau o limbă necunoscută mie,
iar cea de-a treia plângea
ca-n toate plânsurile pământului.

...citește mai departe ↑

Între două maluri

Prin viaţă, mi-aş spune,
treci mai mult de unul singur,
oamenii
sunt făcuţi să curgă ca apele
de la sus la jos,
de la vâltoarea din munţi la adâncul din mări
de la secătuirile de sub soare
la freamătul strunit de sub sloiuri.

Oamenii? Nu,
mi-aş spune,
oamenii sunt făcuţi pentru

...citește mai departe ↑

Atât de puţin

marea, omul si intinderile nesfarsite

În universuri mici
întinderile largi
devin întrebări.

Dar în oamenii mici
întrebările mari
redevin mări?

Omul ce şade
mulţumit cu puţin
e tot omul de ieri
ce-alerga jinduind?

Omul ce arde
pentru atât de puţin
e tot omul de mâine
ce l-aşteaptă senin?

 

...citește mai departe ↑

Înveleşte-mi inima cu o câmpie

Intră în casa ei ca şi în a ta,
lasă-ţi cheile la intrare,
pantofii la fel,
lasă-ţi haina mai mare
pe ascunsul cuier.

Sunt aici, în camera unde
bate aritmia sonor
ascult-o, urmeaz-o şi vino
în colţul cu roşu decor.

Înveleşte-mi inima cu o câmpie
cu valuri domoale de verde
abia la orizont pune-i munte
spre care să plece, să plece…

Mai rămâi o clipă, te uită
cum omul dispare ca umbra
cum toate-s la loc, vremuite
doar cheile-s mai puţine cu una.

...citește mai departe ↑

Acea vreme când…

Unele cuvinte mă urăsc.
Intru în curtea lor
şi toate se dau duse de-acasă.
Numai alea sincere, dar abrupte
mă aşteaptă în grădină cu mâinile în şold.

Eu le dau bună ziua şi ele,
ele îmi răspund cu: aha.

Să le rostesc e ca şi cum
mi-aş închide umbrela
din calea grindinii.

Să nu le rostesc e ca şi cum
mi-aş încorseta tălpile
în beton.

Şi tot aşteptăm faţă în faţă
vremea cuvintelor de mijloc ce-a trecut.

...citește mai departe ↑