Plouă, plouă, plouă,
Vreme de beţie -
Şi s-asculţi pustiul,
Ce melancolie!
Plouă, plouă, plouă…
(George Bacovia, Rar, strofa doi)

De cîteva zile îmi vin des versurile astea în minte, căci da, plouă într-una, plouă potolit peste oraş, peste ferestre, eu alerg la ferestre de câte ori stropii de apă lovesc mai tare şi mă fac să tresar, plouă şi nopţile, m-au trezit de câteva ori rafalele de vânt şi apă, de fapt, pe mine m-au trezit în alte nopţi până şi razele lunii, aşa e când dormi departe de casă şi de cel drag, aşa îmi tot spun, şi-mi mai spun că ăsta nu e somn, e stat la pândă vânând o nouă revărsare de zori şi nu doar ploile şi luna mă trezesc, mi s-a întâmplat să tresar chiar şi la albul nopţii căci ningea o primă ninsoare, dar cel mai des şi mai des, m-au trezit visele, am visat de când sunt în Pilsen pentru toată viaţa, am visat pe toţi pe cei care i-am cunoscut vreodată şi toate câte s-au întâmplat şi câte n-au fost nici măcar închipuite, apoi vise ireal de reale din care m-am trezit cu păreri de rău, atâtea nopţi şi niciuna cu un somn neîntrerupt, atâtea nopţi de gânduri ce nu vor mai fi întoarse niciodată şi continuă să plouă, ca în Bacovia, dar nu e vreme de beţie căci n-aş bea vinul ăla de care mi-e dor de una singură, ci doar cu prietenii la un pahar de vorbă bună, de vorbă curată…

Singur, singur, singur,
Într-un han, departe -
Doarme şi hangiul,
Străzile-s deşarte,
Singur, singur, singur…
(George Bacovia, Rar, strofa unu)

(cam aşa voi fi şi eu în week-end, doar că nu e han, ci hotel, de parcă singurătatea ar ţine cont de pereţi…)

 

____________________________
cifrele din titlu au legătură cu povestea unui AMR în derulare

Dă mai departe dacă ți-a plăcut:

Share

De câte ori îmi simt fruntea descruntându-se nu pot să nu iau aminte la ce anume mi-a descreţit-o. Cum mai tot timpul stau încruntată (când citesc, când lucrez, când cad pe gânduri, când nu văd bine la distanţă, când mă orbeşte soarele, când sunt atentă la ceva şi prea multe altele…), momentele de relaxare se simt imediat în toţi muşchii faciali ca o bucurie.

Senzaţia asta am avut acum câteva minute când uitându-mă peste pozele din concediu, am dat de următoarea…

 

Îmi amintesc perfect cât de curat era aerul, răcoarea potrivită, lumina caldă, culorile clare, cele câteva păsări zburând dintr-un vârf de brad în altul, mişcarea lentă a norilor, mesteceni în prag de toamnă cu frunze sclipitoare şi soarele la care te puteai uita prin straturile de nori ce-l acopereau ca o perdea.

Furtuna trecuse, grindina era încă adunată grămezi la marginea drumului sau pe fundul văilor, norii cei grei plecaseră spre alte zări. Îmi mai puteam dori, desigur, un curcubeu, dar nu le poţi avea pe toate.

 

Dă mai departe dacă ți-a plăcut:

Share

Episodul 2: 1 august 2009
Traseu: Cabana Zanoaga – Lacul Scropoasa pe Cheile Zanoagei Mari
Marcaj: cruce albastra (vezi harta conform Bucegii in August – Episodul I)
Timp: 1h dupa spusele unora, 1h15′ dupa spusele altora
Autori: inca Trupa lui 8
Povestea… in imagini

Trupa lui 8 a papat bine la Cabana Zanoaga cate-o ciorba de vacuta si apoi s-au tot echipat si dezechipat si cu o oarecare intarziere au pornit spre chei – obiectivul numarul 2 al zilei. Traseul se anunta de maxim o ora dus pana la Lacul Scropoasa si cei cu experienta in vizitarea multor altor chei se asteptau la un drum forestier serpuit obraznic printre peretii de stanca de-o parte si de alta.

Cheile Zanoagei se anuntau doar niste chei… si-au dezlegat mai mult decat ne-am asteptat sau cu alte cuvinte: cand minutarul ingheata timpul, dar lasa sufletul sa zboare…

Cheile Zanoagei Mari sunt insa chei cu personalitate – o potecuta ingusta si presarata cu pietre bine slefuite (de bocanci sper eu si nu de pantofi) pe malul Ialomitei scapata firava din lacul-baraj Bolboci. Cele doua podulete ce trebuiau sa ne treaca dintr-o parte in alta erau pe jumatate in apa asa ca a trebuit sa improvizam un topait din piatra in piatra. Va dati seama ca ne-a incantat De remarcat munca in echipa a celor 8 si rezultatele s-au vazut: nici un bocanc n-a intrat la apa. Ne mai uitam dupa urs prin padure ca deh, cand esti la el acasa te intrebi pe unde umbla??!

analizand o cale de trecut raul… puntile pot incepe, dar nu intotdeauna au un capat...

unii mai curajosi au deschis drumul…

sa refacem puntea… (intoarcerea pe-aici s-a lasat cu apa la galosi )

Am facut bineinteles poze si am inceput sa bagam de seama ca noaptea vine mai repede decat ar trebui. Am marit pasul, am iesit din padure cu nasul drept in niste pensiuni, ne-am strecurat printre corturi si gratare si ne-am repezit spre lac… n-am vazut noi cine stie ce, am mai facut o poza, le-am facut pe plac unor catei cu chef de joaca si am constatat ca nu doar noaptea vine ci si… ploaia. Ploaia numarul 2.

cam atat am vazut din Lacul Scropoasa… ca sa existe o continuare, nu?

potecuta, pietrele, padurea, verdele!

Am luat-o voiniceste spre padure si deja dupa 5 minute stropii mari de apa razbateau prin frunze peste noi si mai ales peste pietrele capcana care-au devenit cu adevarat alunecoase. Am inteles parca de unde li se tragea acel lustru pe care-l remarcasem la venire. Intunericul se lasa si el din ce in ce mai adanc, dar macar la urs nu s-a mai gandit nimeni

vointa…
<

Si de-aici inainte a urmat un mars fortat, trecerea peste rau s-a facut tot in echipa, dar de data asta cel putin un picior al fiecaruia a muscat din apa. Unii s-au mai si lovit, pe altii pelerinele nu i-au prea ajutat, de udat toata lumea s-a udat macar pe jumatate, timpul a iesit de vreo 30 minute in conditiile in care la dus am facut 1h15′. Gandul ca totusi ne va astepta un foc in cabana ne facea bine. N-a fost asa, dar paturile groase de lana si cele 8 suflete tinere au incalzit atmosfera pana la facerea focului.

Trupa lui 8 a devenit trupa Mafia si poate odata, cand voi avea timp desigur, va povestesc ce e cu jocul asta. Am adormit destul de tarziu in noapte, avand in vedere aventurile primei zile, in caldura deja prietenoasa a focului. Am lasat totusi un gemulet deschis ca sa nu murim asa in grup si totodata stupid.

fara cuvinte… (felicitari Monica pentru poza!)

Intre timp am facut si un bilant personal al zilei: genunchii (marea problema) erau mai mult decat ok, insa cotul stang si tampla stanga erau amandoua umflate binisor. Cotul s-a izbit de-o piatra in cadere caci dupa alunecare in cele cateva milisecunde cand te gandesti la viata am hotarat s-o protejez pe Micutza (si nu-mi pare rau), iar capul a avut parte de o intalnire frontala cu un copac cazut de-a curmezisul potecii pe care gluga trasa pe ochi mi l-a ascuns vederii si in care viteza cu care urcasem o treapta m-a propulsat energic. A urmat bineinteles un urlet cum rar ai ocazia s-o faci. Vuietul ploii, al raului involburat izbind stancile pravalite cu furie in el si tunetele desigur l-au estompat cat sa nu ajunga la cainii… din Giurgiu.

A doua zi urma sa fie o zi lunga, cu un traseu interesant, variat, frumos si mai ales, neploios.

o lacrima a cerului… sau cum sunt florile frumoase si pe dinauntru si pe dinafara…

Dă mai departe dacă ți-a plăcut:

Share

si umbrele se lovesc cand trec unele prin altele Dă mai departe dacă ți-a plăcut: Share ...

Stropi mari. Ratzuste. Fantana in lac. O masa de lemn. Fereastra deschisa larg. Barci trase la mal. Ploaia pe lac. Soare dupa ploaie. Curcubeu. Seara. Noapte. Pasi prin iarba uda. Strazi. Ganduri. Suras. Dă mai departe dacă ți-a plăcut: Share ...