Păsările

Următoarea poveste este reală, personajele sunt fictive, morala… chestie de gust.

Când copacului au început să-i dea fructele în pârg au venit Moțatele. Una, două, trei, apoi tot stolul. Colorate, frumoase, gălăgioase și… harnice. Culegeau bob cu bob, unul în gușă, unul scăpa din cioc – victimă colaterală a hapsânei culegeri. Fructele, încă verzi, necoapte nu mai păreau să aibă nici o șansă. Conștiente de avuția pe care o luaseră în primire, stăteau cu rândul de gardă. Nouă mâncau, una scruta împrejurimile. Doar când arșița miezului de zi cobora peste copac frumoasele Moțate se odihneau cu toatele ascunse printre crengi. Un fel de siestă. Seara cântau și plecau în zboruri de recunoaștere. Nu erau multe, vreo zece, însă aveau un randament fantastic căci fructele se împuținau văzând cu ochii și doar câteva au mai apucat să prindă roșeață. Fatală culoare, atunci au apărut celelalte păsări, Negrele.

...citește mai departe ↑

Mugurii, ciocănitoarea și o vrabie

Chiar dacă locuiesc într-un oraș, îmi place să cred că întotdeauna rămâne loc naturii să-și ducă mai departe poveștile sale. De-altfel, îmi pot lesne imagina utopia cum că un oraș părăsit de oameni ar ajunge de nerecunoscut în câțiva zeci de ani năpădit fiind de plante și animale. Și pentru că merg pe trotuar, dar mi-s privirile atente la tot ce zboară prin copaci, azi am avut parte de o întâmplare cu tâlc.

primavara, copac inmugurit

...citește mai departe ↑