PAct
O proză arhiscurtă despre un șevalet abandonat pe stradă. Trebuie să fac ceva, dar ce?!?
Articole cu tag-ul: PA
Jurnale de munte și călătorie, colecție de flori pe culori, versuri, povești reale sau închipuite. Un blog despre oameni și frumusețea lumii.
PArfumul
Ziua cea mare a vernisajului. Totul era aranjat în detaliu, doar întâlnirea cu el o emoţiona teribil. Împrumutase o rochie trăsnet şi-şi cumpărase un nou parfum: C-THRU. Golden. Touch. Citi pe silabe şi se simţi… strălucind. Ea, cea mai mereu plină de uleiuri şi vopsele…
Tabloul la care se uita, îl pictase special pentru el şi acum îi putea spune asta.
– E extraordinar! Ce talent! exclamă el trivial şi o privi fără a-şi cenzura atracţia, dimpotrivă! Se simţi adulmecată ca de un bărbat oarecare, străin. Se simţi ca o femeie oarecare ce ridică privirile doar în urma unor paşi de parfum.
– Încă nu s-a vândut! îi răspunse rece şi tabloul i se păru dintr-o dată, hidos…
Monolog mut
Haide vino, apropie-te și lasă-mi ceva! Pari un om de treabă și cu stare. Hai frățioare, chiar am nevoie de bani, luna asta sunt în groapă rău și cei din țară așteaptă să le trimit! Te uiți la autorizație? Daa, prinde la public că de-aia am împrumutat-o de la Lorenzo cât e în vacanță! Oricum, cine s-ar prinde că e o altă moacă? Ce te miri așa? Normal că stau ca o piatră, dacă ți-ar trebui bani ai sta și tu! Fiecare secundă poate însemna un cent! Deci, dai și tu ceva? Nimic. Pleacă naibii! Next!
PAveste rotundă
De când m-au pierdut copiii sunt cea mai fericită. Mă bruscau mereu şi nu prea ştiau să se joace. Vântul m-a trimis în mare, ăsta da noroc pe mine! Am o gaură în umărul stâng de la o furtună ce m-a izbit de stâncă, dar apa dinăuntru e puţină şi plutesc binişor. Ţin mult la aerul ce mă ţine la suprafaţă! De la o vreme algele m-au colorat cenuşie ca să mă aseamăn cu marea. Cu valurile mă joc cel mai mult, le iubesc când mă poartă în larg! Ah, sunt aşa fericită! Şi să nu uit, urăsc nisipul şi nu ştiu cum cheamă.
Copilul şi mărul
Copilul era cuminte, mărul era roşu. Mama îl spălase pe copil pe mânuţe, mama spălase mărul. Plecaţi la pădure, nedespărţiţi, mărul a fost scăpat de multe ori pe jos. Apoi, mărul a devenit tentant şi s-a lăsat încolţit. Mărul cel roşu era mare, dinţişorii mici. Era greu să înceapă de undeva anume.
După o vreme, mărul era ros de jur împrejur. Copilul aproape sătul şi obosit. Când ochii celor mari l-au scăpat din observaţie, mărul a fost făcut dispărut în întunericul pădurii. N-am prins decât cu coada ochiului mânuţa ce se ştergea de pantalonaşii curaţi. Încă.