Invaluit in ceata Orasul imi pare dintr-o data frumos. Doar tonuri de gri, transparenta gri, cer unit cu pamantul, cu astfaltul, cu blocurile, cu oamenii. Totul – totuna.

N-a fost dimineata, amiaza si nu e seara. Orele au avut aceeasi amprenta.

Inauntru a fost mereu lumina alba de neon, temperatura reglata, zgomot surd si continuu de taste.

Dincolo de fereastra expozitia a constat dintr-un singur tablou agatat intr-un cui zdravan al peretelui ce ma separa de restul lumii. Cele vii n-au avut culoarea azi si ochii s-au odihnit mai bine ca niciodata privind in golul finit.

Ceata te limiteaza la o bula de claritate ce se deplaseaza odata cu tine si care-ti aminteste de prezenta ta ca reper pentru tot ce e in jurul tau.

Ceata e momentul de intimitate al Orasului.

Scriu aceste randuri cand siruri lungi de ciori negre imi brazdeaza ceata, imi aduc aproape orizonturi neexistente, imi creeza senzatia de adancime in cer si-mi amintesc de alte si alte carduri de ciori…

Ciorile de azi sunt parca neobisnuite, se joaca, se tot joaca…

Vantul a suierat putin si tabloul mi se pare mai intunecat. Ciorile cad in acuarela de griuri ca s-aduca noaptea…

You found me here today
On the coldest winter night

Dambovita nu e o apa lina si cristalina. Are miros si nu e frumos mirositoare. Dupa atatea indiguiri si-a uitat cu siguranta amintirile izvorului. Cateodata insa timpul izvoraste din ea.

P.S. Daca vi se pare ca am o anumita stare, apoi sa stiti ca intre un munte si celalalt impart doar 4 zile de Bucuresti! Iar muntele asta care vine nu e unul oarecare. E unul ce s-a lasat asteptat si bine-a facut. Acum sunt pregatita pentru el. Si am emotii, mai, am emotii! Ma gandeam ca nu voi putea dormi noaptea de dinainte, dar cred ca nu mai pot dormi de pe-acum… Fagarasul asta, cum sa va zic, simt ca ma asteapta

Si daca tot ascult ceva in ton cu sangele meu neastamparat…

Inainte de a-mi justifica acest demers vreau sa recunosc ca nu iubesc Bucurestiul, ca nu iubesc orasul in general, dar ca nu incetez niciodata sa-i zambesc cu ingaduinta si rabdare. O fac pentru mine si pentru cei din jur. O fac pentru oras.

Majoritatea afirma ca nu se omoara de dragul propriului oras, oricare ar fi acela. Majoritatea nu-si cunosc orasul, oricare ar fi acela. Acest serial Povestindu-ti Orasul nu e doar despre Bucuresti.

Am sa te rog sa privesti spre tine, in tine si sa te vezi incadrat de numarul casei tale, de strada ta, de orasul tau. E alegerea ta sa fi acolo, nu a lui.

Nu-ti nega orasul, cauta-ti-l.

Nu-ti blama orasul, cunoaste-ti-l.

Nu fugi de orasul tau, caci nu vei gasi niciunul care sa-ti fie de-ajuns.

Invata sa-ti vezi orasul. Iti va spune multe despre tine.

Si nu, nu te uita la mine cu ochii astia! Da perdeaua aspra la o parte si priveste curat…

Episodul de azi – Orice oras incepe cu o gara.

Un surprinzator loc de joaca. Fetita, porumbeii si oamenii din toate partile ce-si fac timp cateva secunde si se opresc. Opreste-te si tu.

Timpul e pretios in orice gara… pentru cei care pleaca, pentru cei care asteapta, pentru cei care raman. Mergi la gara fara sa pleci, fara sa astepti. Doar ca sa simti cu adevarat Timpul.

Priveste trenurile, sinele, calatorii. Apusul…

Restul imi poti povesti tu…

am fumat

am asteptat sa vina noaptea

am alergat

am simtit ca cedez

m-am oprit.

sub cerul albastru inchis, dar fara stele,

in locul de joaca, dar fara copii,

sub teii inca verzi, dar fara flori,

cu parul in vant, dar pe jumatate prins

m-am dat in leagan.

M-am ridicat.

Mi-am terminat alergarea.

OLDER Posts