Mi-e greață

vrabii

Păsările – când se-aruncă din zbor asupra grăunțelor o fac pentru că le recunosc forma. Oamenii nu sunt păsări căci păsările se opresc din ciugulit când își dau seama de otrava grăunțelor. Poate de aceea pentru cei mai mulți oameni evoluția n-a lăsat să ne crească aripi… Ce să facem cu zborul când tot ce ne dorim e să luăm de bun ce ni se-aruncă??!

Am auzit sau citit deseori despre senzația de greață în sensul scârbei, al dezgustului, am auzit, dar azi o simt. Mi-e greață. Simbolică și cât se poate de reală greață.

...citește mai departe ↑

Pixeli-cuvinte

Imaginea serii are pixeli-cuvinte (aș putea să vă cruț, dar nu, bucuria și tristețea îmi sunt egale).

Un tată îngenuncheat la marginea patului, un tată plângând.
În pat un băiețel a cărui copilărie se joaca de-a supraviețuirea într-o lume fără baghete magice și fără super eroi înaripați.

Lângă, femei puse pe îndurat, brăduți împodobiți, stative cu aparatură și furtunașe, jucării de tot felul.

Și eu care plec luând cu mine exact nimic, suferința se ține cu dinții de spital…

...citește mai departe ↑

Mult, de dimineață

sun and hands.jpg

Cobor în viteză căci las în urmă ochii aproape înlăcrimați ai unei mame și nu-s destule scări pentru cât îmi vine în frământare fugi. Pe aceleași scări un copil aproape târât de mâna mamei se încăpățânează să se țină de balustradă. Îl privesc din curgerea mea în lungul peretelui, ne privim reciproc, înțeleg din ochii lui soiul de disperare pe care eu o controlez atât de bine când mă agăț de balustradele mele interioare. Și nici el nu dă drumul balustradei sale.

...citește mai departe ↑

O stare, un vers, o întâmplare

umbra vs umbra.JPG

Îi spun un hello și-un thank you pentru ușă, îi dau tomberonul și aștept ca întotdeauna un răspuns. Ne aflam mai aproape unul de altul ca oricând astfel că era timpul să mă uit mai bine la bătrânul care chipurile fuge de mine, asta și pentru că în mișcarea mea vijelioasă am simțit că el stă în loc și vrea să-mi zică ceva.

...citește mai departe ↑

Vorbe de trebuință

Vorbe… vorbe de trebuință nu am să vă dau. Am trecut printr-o perioadă de tăcere interioară, printr-o perioadă zbuciumată despre care n-am zis un cuvânt, n-am scris o literă. Asta e lecția mea pentru voi: să nu credeți că știți un om doar pentru că are blog și-un perete de facebook plin cu postări, nici pentru că ați citit ce tot scrie de cinci ani, nici pentru că e deschis la mărturisiri și la povești de viață. Mereu e mai mult de atât și mai mult și încă pe atât.

...citește mai departe ↑

Pagina 1234