A uita despre tine înseamnă a afla despre mine

Pe cât e de omeneşte să uiţi pe atât de inuman mă simt uitând.

Multe dintre cele uitate pot fi recuperate cumva, ca miile de versuri la un loc ale poeziile învăţate în şcoală de pildă, ce s-au dus, dar nu-i bai, de acea există cărţi. Dar am uitat şi irecuperabilul ce doar amintirile mai puteau salva şi cel mai de preţ bun pierdut sunt oamenii.

Că sunt prieteni buni ai unui segment de timp, colegi de şcoală, vecini, prezenţe fugare, dar marcante, toţi există acolo în căuşul aproape strâns al amintirii lor, cu un chip sau chiar cu o întreagă poveste, cu o frază pe care aş putea-o spune oricând despre ei, dar fără un nume.

...citește mai departe ↑

Cel care schioapata

In sala e cald, oamenii se scurg usor afara, ramai doar tu si ecranul alb candva mangaiat de imagini colorate, dar acum e doar alb si gol si intins intre cele patru colturi – exact ca si tine. Privesti catre locul vorbitorului, te fascineaza scaunul ramas gol, dar nu-l fotografiezi pentru ca niciun aparat n-o sa-ti redea conturul acela de vid care sade acolo si-ti spune: ai ratat toate cuvintele mele, toate cele pe care nu le stii si pentru care te vei rascoli cautandu-le!

...citește mai departe ↑