Când prin Baiului poteca e deschisă de ciute și cerbi

Urcam pe Clăbucetul Taurului la final de zi cu speranța că apusul va răspândi măcar pentru o secundă o lumină caldă înspre noi – noi, vânătorii de secunde memorabile. Soarele se topise ca o minge albă, mată, în plafonul gri ce înghițea nemilos aproape tot cerul lăsând doar nordului câteva fâșii pastelate de galben, roz și albastru turcoaz, neverosimilă culoare, și totuși!

Bucegii erau mult mai impozanți acum în alb și negru și nenumărate nuanțe de gri, ca un rege bătrân pe care norul străveziu ca un voal tot încerca să îi acopere umerii, dar care mai apoi s-a transformat în plapumă și sub vizuala greutate a strivit platoul până pe marginile abruptului prahovean, delimitând astfel muntele de cerneala petrol a cerului.

Pe vârful nostru bătea vântul, flutura în ritm înghețat tricolorul, am regizat câteva poze în grabă căci aveam sentimentul că muntele se va închide în urma noastră. Ziua se încheia fără ca vreo lumină caldă să mai răzbească spre culmile Baiului și totuși minutele apusului fără de soare s-au cuibărit recunoscător în memorie.

...citește mai departe ↑

De toamnă, pe Plaiul lui Șoș Mihai

De când a dat prima zăpadă a apropiatei ierni, mi-am tot imaginat tabloul cu nordul albit al Bucegilor contrastând cu zadele galbene de la poalele Clăbucetului Taurului. Mai trebuia să aștept! am oftat când am ieșit din pădure și le-am văzut verzi, însă restul tabloului a fost cum mi l-am dorit.

...citește mai departe ↑

Un pic de Bai

Baiului-45.jpg

Socotesc timpul și totuși îi pierd măsura în rutina ultimelor luni. Sunt multe lucruri noi de care am parte, dar chiar și noul perseverent poate deveni o rutină. Poate de-aceea duminică m-am trezit de dimineață și m-am pregătit pentru drumeție cu un entuziasm proaspăt. Un pic de Baiului înainte să se pună ploaia, un pic de Baiului ca refacere a lui Mike după maraton, un pic de Baiului să stea la povești două prietene, un pic de Baiului în aprilie e uneori tot ce ai nevoie.

...citește mai departe ↑

Munții Baiului, drumeția perfectă pentru colegi și prieteni

mai-in-Baiului-Radu_w.jpg

Se dă o potecă lină de pământ printre pajiști domoale, pe creste ce oferă priveliști în toate zările, se dă un munte cu primăvară și miros de iarnă în covorul brândușelor, cu soare și ploaie cât să nu uiți că vremea e schimbătoare și e bine să fii pregătit, cu urcușuri ce te fac mândru de efortul de care ești în stare, se dă liniștea întinsului în iarbă, a păsărilor ciripind, a multelor nuanțe de verde, se dă o zi plină de voie bună de care ai toate șansele să-ți amintești când vei mai trece pe Valea Prahovei sau mai știu eu cum, căci da, ai toate ingredientele să crezi că aceasta este o drumeție aproape perfectă.
Perfectă devine când o împarți cu alții.

...citește mai departe ↑

Un nou capitol într-ale muntelui: schiul de tură. Inițiere în Baiului

Baiului-schi-de-tura-1196.jpg

Cine-ar fi crezut că există atâta determinare în mine cât să continui povestea pe schiuri, cine, că eu nu, dar iată că tot eu sunt cea care insistă pe ruta pașilor mici și extrem de mici… la vale. Și pentru că nu-mi ajungea dute-vino-ul emoțional pe care mi-l dă schiul alpin, de pârtie, am mai deschis un capitol: schiul de tură. Un capitol dintr-ale muntelui căci pe schiuri o să pot umbla și iarna cărările, pădurile, iar câteodată, culmile. Ideea nu-mi aparține și nu-i idee, ci mai mult o simțire, o evoluție pe care o încearcă firesc, tot mai mulți… drumeți.

...citește mai departe ↑

Poveste de iarnă în Munții Baiului

M-am gândit la tura asta ca la ultima înaintea plecării și am ținut ca ea să se întâmple indiferent de vreme, indiferent de cine poate sau nu veni. Am avut marea bucurie ca Nico, prietena mea bună, să mi se alăture, dar și mare parte din tot mai puținii pinguini rămași acasă… Vedeți voi, chiar și într-o gașcă mare de prieteni ca a noastră lipsa unuia se simte imediat. Dar să nu devenim sentimentali.

M-am gândit la tura asta ca la una în care voi spune Carpaților un pseudo-optimist adio, dar pe curând! și că fiecare privire va vrea să soarbă totul, să ia cu sine ceea ce rămâne acasă, căci nu-i așa, munții nu se mută din loc, oamenii însă da… Dar nu, n-am fost tristă, n-am simțit regretul plecării, ci am lăsat bucuria iernii și a muntelui să mă invadeze, am avut o zi minunată alături de prieteni, o zi nici prea lungă, nici prea scurtă, cu un traseu lejer și pe alocuri nedescris de frumos, o zi pe care mi-o voi aminti cu drag pentru seninătatea ei (cea sufletească firește căci cerul n-a avut nici o fereastră deschisă spre senin).

vom intra in padure si cam pana aici a fost urcusul nostru

...citește mai departe ↑

Pagina 12