Luat de suflet

mama si copilul
Adiţă e un copil adoptat. Ştie asta că doar avea patru ani când a venit la casa de copii cea mai blândă dintre tantile pe care le cunoscuse vreodată. Îi spune mami-Ana şi e pricepută la toate, inclusiv la jocuri şi cartofi prăjiţi. El e mai mereu cuminte şi se ruşinează teribil dacă o supără cu ceva. Când e trist, mami-Ana îi ghiceşte imediat gândurile şi-l ţine în braţe. Atunci se bucură că l-au părăsit adevăraţii părinţi şi că are dreptul la fericire cum a auzit el într-o reclamă despre copii.

...citește mai departe ↑

Copilul şi mărul

copilul si marul

Copilul era cuminte, mărul era roşu. Mama îl spălase pe copil pe mânuţe, mama spălase mărul. Plecaţi la pădure, nedespărţiţi, mărul a fost scăpat de multe ori pe jos. Apoi, mărul a devenit tentant şi s-a lăsat încolţit. Mărul cel roşu era mare, dinţişorii mici. Era greu să înceapă de undeva anume.

După o vreme, mărul era ros de jur împrejur. Copilul aproape sătul şi obosit. Când ochii celor mari l-au scăpat din observaţie, mărul a fost făcut dispărut în întunericul pădurii. N-am prins decât cu coada ochiului mânuţa ce se ştergea de pantalonaşii curaţi. Încă.

...citește mai departe ↑

Patru poveşti naive


Buldozerele se pregateau de demolare. Doar peretii mai stiau ca in ziua venirii trupelor germane, o fetita zglobie isi primenise papusile pentru marea parada si le asezase la geam ca macar ele sa vada ce se intampla pe strada. Apoi, cu parere de rau ca o sa rateze uniformele, acceptase sa se ascunda impreuna cu bunicii la subsol.

Papusile au îmbătrânit mult de-atunci, dar praful le-a protejat de riduri.

...citește mai departe ↑