Rareori regăsesc această stare şi în alte locuri, lucruri, oameni din jurul meu. Sunt puţine lucruri limpezi pe lumea asta. Atât de puţine încât ne pierdem nădejdea şi ne mulţumim cu tot felul de linişti care să ne treacă prin viaţă ca nişte bărci între maluri.

Eu am găsit acest lac într-o zi cu soare dintr-un ocean de ceaţă. Nu vor fi multe ca el, de fapt, vor fi tot mai puţine... Şi sclipirile lui mi-au amintit de limpezimea ochilor cuiva care se luptă în fiecare zi să-mi coboare liniştea în suflet. Îl voi lăsa oare până la capăt??! Sper să fie tot mai puţine zilele în care uit că până şi soarele are nevoie de căldură.

MULŢUMESC pentru că eşti.

Aş avea multe de spus, dar mai bine îmi las faptele să o facă şi introducerea de la pagina special dedicată jurnalelor turelor mele, cu precizarea că până acum nu mi-a rămas tură fără poveste scrisă, lucru făcut nu din ambiţie ci doar din respect pentru cele mai pline zile din viaţa mea:

37 de ture pe munte, 37 de poveşti de dragoste