Lego. Vă mai amintiți?

jocuri lego. fermierul

Eu nu, că n-am de unde, n-am avut astfel de jucării și chiar dacă aș fi avut, la țară s-ar fi pierdut piesele din prima zi căci n-aveam voie să ne jucăm în casă, ci doar în curte sau pe deal. Și dacă vă gândiți unde ne jucam iarna sau când ploua, ei bine, nu ne prea jucam. Citeam dacă era sărbătoare în calendar, altfel coseam pe etamină sau croșetam dantele. Dar, destul cu nostalgia! Era vorba despre lego și despre nostalgiile celor care au avut așa ceva în copilărie. M-am jucat și eu ieri și cu excepția plictiselii de pe final (ce copil mofturos mai sunt!) mi s-a părut chiar interesant.

...citește mai departe ↑

Patru poveşti naive


Buldozerele se pregateau de demolare. Doar peretii mai stiau ca in ziua venirii trupelor germane, o fetita zglobie isi primenise papusile pentru marea parada si le asezase la geam ca macar ele sa vada ce se intampla pe strada. Apoi, cu parere de rau ca o sa rateze uniformele, acceptase sa se ascunda impreuna cu bunicii la subsol.

Papusile au îmbătrânit mult de-atunci, dar praful le-a protejat de riduri.

...citește mai departe ↑