Invitație la Obiceiuri Necurate

Când am ales piesa Obiceiuri necurate, m-au atras titlul, prezentarea şi afişul, iar faptul că o comedie cu măicuţe ce fac vin la mănăstire se juca chiar în postul Crăciunului mi s-a părut o idee curajoasă la care am vrut să iau parte.

Nu există implicaţii teologice, putea fi la fel de bine orice alt mediu (decât cel monahal) în care omul tinde să ridice dogmele şi regulile deasupra firescului uman uitând că adevărata natură a lucrurilor întotdeauna va ieşi la iveală, fiind doar o chestiune de timp.

Concluzia mea este că Obiceiuri necurate nu e o comedie care vrea să te facă să râzi cu orice preţ şi nu abuzează de mijloacele teatrale pentru a face asta, râsul vine natural, neforţat şi tocmai de aceea este o comedie la care dorinţa de a reveni apare imediat cum părăseşti sala.

...citește mai departe ↑

Despre prostie după un Dineu cu proşti

Dineu cu proşti îţi induce ideea că nu e suficient să te prezinţi ca o fiinţă elaborată ca să fii ocolit de prostie. Un prost bine intenţionat e de preferat unui deştept rău intenţionat. Omul naiv, bun, omul timorat şi care nu-şi joacă prea bine propriile atuuri e deseori considerat prost pentru că nu reuşeşte să se impună ca imagine într-o lume în care imaginea contează tot mai mult. De fapt, societatea românească de azi involuează prostia către unul dintre sensurile ei mai vechi, acela de prostime ~ popor de jos, sărac.

Eu una, am simpatizat cu personajul prostului, chiar am empatizat în anumite situaţii pentru că el era personajul ce definea umanitatea, eşecul şi acceptarea reală a eşecului, bucuria tâmpă a fiecărei rază de speranţă, glasul gândurilor sincere şi neelaborate, preocuparea de semeni, impulsurile adevăratei naturi umane, stângăcia omului neexperimentat, dar curajos, naivitatea omului ce acordă prezumţia de nevinovăţie chiar şi celui ce-i serveşte răutăţi gratuite.

...citește mai departe ↑