Cărare spre nicăieri

Fagaras-creasta-6282

Am obosit.
Tot omul obosește, desigur. Chiar și când sunt obosită afirm asta cu un aer energic. Defect de fire.

Cum ar fi un hamac aici între mesteceni??! Nu-mi răspundeți… să ne imaginăm doar, nu va fi niciodată timp, vom vrea mereu să mergem mai departe.
Și e bine că e așa. Dacă ne-am rezuma visele la odihnă…

...citește mai departe ↑

Întrebarea

– Ce crezi mamă, te poţi vindeca de depresie prin credinţă? N-am ştiut a-i răspunde. Mă copleşea tonul prietenesc cu care mă întrebase. Intimitatea. Sfiala. Încrederea. Vine o zi când oamenii se uită în ochii tăi şi aşteaptă ceea ce tu nu ştiai deja că le poţi da.

...citește mai departe ↑

Cumpana

Singurul moment de cumpana e dimineata intre 7 si 7.15 cand fragmentez timpul cu episoadele mele zbuciumate de trezire brusca-adormire-vis-oprire alarma, cand imi aduc aminte ca e o zi din cele 5 in care trebuie sa ma trezesc, cand imi lungesc ochii dupa ceasul din perete intrebandu-ma enervant daca e 7 fara sau 8 fara si cand aleg sa mai atipesc odata pe propriul risc stiind ca ultima alarma tocmai a fost definitiv oprita.

...citește mai departe ↑