Weekend a la Brașov cu alergare pe Tâmpa, operă și puțin Ciucaș

Ciucas-Bratocea-primavara-171.jpg

Subtitlu: „griji pentru gleznă și alte amărăciuni”, asta ca să ilustrez complet tabloul, lucruri despre care voi scrie într-un fel sau altul la un moment dat. Cert e că de când suntem doi la Brașov, weekend-urile au o tendință de a fi mai puțin planificate, somnul ne place mai mult, iar trezirea târzie ne obligă să improvizăm mici ieșiri pe lângă casă. Nu e nimic rău în asta, nu dau nimănui socoteală cât și cum ies în natură, însă încerc să-mi dau seama dacă nu cumva tocmai apropierea Brașovului de munte stimulează… delăsarea. Asta da problemă, nu??!

...citește mai departe ↑

Să schimbăm unghiul, Măgura Codlei

Piatra Craiului-Piatra Mica-Cla17.JPG

Măgura Codlei e muntele pe care îl știi pentru că l-ai văzut de pe creasta Pietrei Craiului sau din Bucegi sau din Postăvaru, e muntele pe care îl consideri un deal țuguiat și împădurit ridicându-se din aparentul plat al Depresiunii Brașovului (cam asta e și definiția geografică a măgurii ~ formă de relief submontană, aproape conică, ce se ridică deasupra zonei înconjurătoare, de regulă împădurită), e muntele pe care îl consideri mic până te apropii de el și începi să-l urci.

...citește mai departe ↑

Verde fag

Cineva, nici nu mai știu cine pentru că am trântit instant fereastra virtuală, a  pozat-o pe ea, nudă și caldă, exact cum mi-o amintesc, și chiar și-n secunda mea de fugă am parcurs toate senzațiile vizuale și tactile și gustative pe care amintirile mi le-au revărsat ca pe un potop în deșert. Am trântit tot, am fugit departe, atât de departe încât parcă nici aerul nu mă mai prinde din urmă să-l respir… Am văzut o nălucă, sufletul a văzut-o și s-a înhăitat cu ea.

...citește mai departe ↑

Parcuri Naturale. Insula / Île Bizard

Nu există bilet de intrare, dar se plătește parcarea, aleile sunt late, sunt trasee destinate plimbărilor pe jos, dar și cu bicicleta. Pe de altă parte nu e un parc în sensul Herăstrăului, dar nici o spațiu liber pe unde să hălăduiești în voie, ci cam trebuie să ții poteca. Din fotografii o să înțelegeți mai multe. Sper să nu fie toate parcurile lor naționale așa pentru că eu nu sunt omul care să se uite doar din drum cu toate că anumite restricții îmi sunt pe înțeles. Mai ales cele legate de păsări și animale care au nevoie de intimitate pentru a-și trăi sălbăticia.

...citește mai departe ↑

Oameni Suntem 11. Primăvară în țara mănușilor pierdute

Incognito. Poate că nu vine cu alaiul cu care m-am obișnuit, poate are alte capricii cu toate că la adresă are trecută aceeași paralelă 45, poate că e doar o primăvară diferită, alt soi, alt sol, alta! Eu zic că a venit deja.

Își poartă încă paltonul că poate mai ninge, cizmele că poate mai plouă, eșarfa că poate vântul îi deranjează coafura, pălăria că poate soarele o s-o năucească brusc, iar pe sub palton o rochie ușoară și înflorată ca orice doamnă care se respectă. Vă spun eu că a venit căci o surprind deseori cum trece cochetă pe strada mea cu toate capriciile sale și oftez și oftează și alaiul de păsări și muguri ce stau ca pe ace pe pozițiile lui ”pe locuri, fiți gata, start”.

O mierlă curioasă mă-ntreba: vine, nu vine, știi ceva??!

mierla

Dar să revenim la relatări serioase cum ar fi justificarea titlului care probabil vă face poate curioși. Sau măcar un pic.

...citește mai departe ↑

Pagina 12