Inainte de a-mi justifica acest demers vreau sa recunosc ca nu iubesc Bucurestiul, ca nu iubesc orasul in general, dar ca nu incetez niciodata sa-i zambesc cu ingaduinta si rabdare. O fac pentru mine si pentru cei din jur. O fac pentru oras.

Majoritatea afirma ca nu se omoara de dragul propriului oras, oricare ar fi acela. Majoritatea nu-si cunosc orasul, oricare ar fi acela. Acest serial Povestindu-ti Orasul nu e doar despre Bucuresti.

Am sa te rog sa privesti spre tine, in tine si sa te vezi incadrat de numarul casei tale, de strada ta, de orasul tau. E alegerea ta sa fi acolo, nu a lui.

Nu-ti nega orasul, cauta-ti-l.

Nu-ti blama orasul, cunoaste-ti-l.

Nu fugi de orasul tau, caci nu vei gasi niciunul care sa-ti fie de-ajuns.

Invata sa-ti vezi orasul. Iti va spune multe despre tine.

Si nu, nu te uita la mine cu ochii astia! Da perdeaua aspra la o parte si priveste curat…

Episodul de azi – Orice oras incepe cu o gara.

Un surprinzator loc de joaca. Fetita, porumbeii si oamenii din toate partile ce-si fac timp cateva secunde si se opresc. Opreste-te si tu.

Timpul e pretios in orice gara… pentru cei care pleaca, pentru cei care asteapta, pentru cei care raman. Mergi la gara fara sa pleci, fara sa astepti. Doar ca sa simti cu adevarat Timpul.

Priveste trenurile, sinele, calatorii. Apusul…

Restul imi poti povesti tu…

Maine voi simti iarasi mirosul sinelor,  voi bea cate o cafea amara in fiecare gara, voi visa cu ochii deschisi pierduti in lanurile galbene de floarea-soarelui cand trenul ma va duce departe. Cand voi fi mare vreau un tren numai al meu (poate de asta nu mai cresc odata ). Si o gara numai a mea, unde calatorii pot fi cu adevarat liberi. Destinatii catre oricare dintre zari, iar pentru cei care raman… un ceai cald, o vorba buna la o tigara.

Ma duc sa ma odihnesc, in sfarsit, si e pe bune de data asta. Ce atata concediu in tari calde, ce atata munte… va zice maine dupa-amiaza mama dupa ce-mi va pregati masa si se va aseza strategic astfel incat sa-si lanseze eficient primul raid de intrebari. Pentru inceput va trebui sa suport cu strasnicie observatiile de genul slaba, mai slaba, palida-nepalida si spre binele meu sper sa nu am cearcane serioase. Un pic de prospetime si de energie si gata! o sa fiu ca un fluturas si jumatate din grijile lor se vor pastra pentru adevaratele intrebari… alea cu greutate.

Apoi as putea sa ma duc sa trag un pui de somn dupa atata drum, dar presimt ca voi fi invitata sa vad ce s-a mai cultivat prin gradini, cati purcelusi avem, ce s-a mai schimbat prin curte. Aaa – am uitat sa va zic si chiar vreau sa ma dau mare si sa va fac in ciuda – ma duc la tara. Undeva in Gorj, intr-o zona subcarpatica cu dealuri multe si nalticele, cu paduri, cu poieni frumoase, livezi, fanete si cer instelat cat sa-ti para rau ca trebuie sa mai si dormi.

Eu zic de pe-acum ca vreo doua zile o sa zac, o sa dorm mult, o sa mai scot capul pe-afara pentru una-alta, dar a treia zi mama o sa-mi propuna niste chestii legate de udatul ardeiului pe racoare, dis-de-dimineata cum altfel, si apoi altele si mai  importante cum ar fi culesul pastailor verzi de fasole pentru conserve sau de ce nu, al rosiilor pentru bulion.

Nu suna deloc rau… sunt maniaca atunci cand vine vorba de rosii proaspete din gradina, aromate de nu mai poti manca o luna de-astea cumparate si din care imi place sa musc ca dintr-un mar. Rosiile sunt taiate felii mari si apoi trecute prin sita, toata operatiunea se face afara sub bolta deasa a vitei-de-vie, iar sucul rosu si inspumat va fi pus sa fiarba intr-un tuci urias pe pirostriile din curte. O sa fiu responsabila cu focul, neaparat potrivit, nici prea groase lemnele, nici prea subtiri si din cand in cand trebuie mestecat cu o lingura maaare de lemn… cam cat mine

Intre timp tata e posibil sa faca tuica, iar in jarul de sub cazan sa-mi coaca porumbi si cu siguranta ma va chema cand primii aburi vor urca pe teava fierbinte, vor trece prin racitor si se vor transforma in stropi de alcool, ca sa gustam fruntea si sa ne dam cu parerea. Simt de pe acum aburii fierbinti si intepatori ce imi vor invada mai intai narile, imi vor ustura apoi ochii si imi vor arde buzele ce abia vor atinge paharul. Trebuie sa beau putin, sa gust macar, iar sa dau un verdict ar fi foarte indicat. O sa ma stramb toata, o sa fie tare rau tuica aia, o sa ma arda pana in stomac, dar e un moment solemn pana la urma. Si viu.

Dupa-amiaza se lasa cu ceva caldura si ne vom retrage in casa unde zidurile de caramida pastreaza o racoare placuta. Probabil ca voi adormi brusc de oboseala, mama si tata se vor uita pe Etno sau la Tanar si Nelinistit (am inteles ca inca mai continua si incep sa cred ca il vor prinde si copii mei neplanificati), iar ora 5 ne va prinde iarasi prin curte cu treburi… vorba ceea: daca n-om avea, se vor gasi

Mai pe seara voi lua-o incetisor spre deal. Sper sa nu ma mai supere genuchii prea tare ca am si eu ritualul meu, adica o tura completa pana sus, pe langa fantana de sub nuci, pe potecile de nisip auriu, prin poiana spre culme, apoi pe drumul culmii pana la mesteacanul meu si intoarcere pe deasupra casei lui frate-miu. Vor fi opriri dese sau chiar foarte dese, culinare, mai intai in livada pe la pruni si meri, apoi tufisurile cu mure, apoi parul timpuriu din via vecinilor si tot asa.

Voi face poze la apus.

Voi alerga putin cat sa simt vantul prin plete, viteza cu care te deplasezi de unul singur, sa simt pamantul sub picioare si iarba infasurandu-se pe glezne si apoi ma voi odihni in iarba intr-o liniste smintita de cantecul greierilor si acoperita doar de cerul albastru-ntunecat al inserarii.

Updates…

E chiar mai bine decat mi-am imaginat sub imperiul nerabdarii. Doar cateva indicii: am fost la pescuit dis-de-dimineata, am mancat mure, prune, mere am urmarit berze prin iarba inalta, m-am jucat pana la epuizare cu cateii, am alergat cu Printu’-unul din caini, am copt porumbi, am facut tuica si-am si gustat evident, am mancat placinta cu branza atunci fierbinte scoasa din cuptor, mi-am baut cafeaua afara in gradina printre florile maica-mii de doi metri de-nalte. Am facut si poze, dar mi-am umplut mai mult sufletul Mai am doua zile si inca multe de facut… (aceasta pauza de net datorata unui modem e o mica cadere in ispita pe care sper s-o remediez… stand departe).

Pe curand!

Cand te gandesti la mine,
fa-o ca la un tren ce tocmai a plecat!

Sunt fata de la fereastra ce-ti face cu mana
Cand te-ntrebi de esti tu acela.

Sunt chipul-pion de pe-un peron suspect de gol
Cand te-ndepartezi privind in urma.

Sunt eu cea care se-aseaza langa tine
intr-un compartiment oarecare,
pe locul de la fereastra,
picior peste picior,
cu o tacere deplina
pe care n-o vei tulbura nicidecum.

Sunt eu cea care tocmai a coborat,
dintr-o lunga calatorie,
si-ntr-o gara noua
scrutez lumea cu ochii mei umbriti
doar de-o palarie.

Sunt eu de ma privesti curajos
Nu-s eu de ma intrebi ezitand
Si daca te gandesti la mine
fa-o ca la un tren ce tocmai a plecat!

Au trecut 10 ani de cand am plecat de-ACOLO. Am invatat ca sa plec, asta era singura cale pe care am stiut-o de cand m-am nascut. Poate unii m-au acuzat pentru ratacirile mele. Stiu, or fi avut si dreptate. Astazi nu mai conteaza decat cercul abia inchis si nu oricum. 

M-am bucurat sa-mi revad colegii, chiar foarte mult. Mai mult decat ma asteptam. Nici nu stiam cat aveam nevoie de aceasta intalnire. Multumesc celor care m-au cautat pana la capat. As adauga ca-mi pare rau pentru marea mea tacere din toti acesti ani. Sa zicem ca mi-am implinit visul si-am fugit de-acasa. Si ca orice copil cuminte, m-am intors. Si ca nu orice norocos, casa a fost plina.

norocoasa, am avut loc in ultimul vagon… 

asteptarea din gara,

salcamii, salcamii… nu se zgarcesc niciodata sa infloreasca,

manzul cu iapa lui sau invers…

copacul si nemarginirea…

vechi si nou…

Munca – agricultura romaneasca in 2009,

Intrarea pe pod (personal, viteza 5km la ora…),

drumul…

Acolo ma duc Sambata.
Via orasul.ro care se va imbarca in trenul personal dis-de-dimineata.

Cum stiati deja imi plac trenurile, imi plac garile, imi place cafeaua bauta la marginea peronului.

Imi place s-o pun pe Micutza la treaba.

Si nu ma tem de… CAI.

Mai multe despre eveniment si fotografii, dupa cand voi vedea cu ochii mei si voi asculta cu urechile mele. Si sa nu uit, urati-mi Lumina buna! …ca la fotografi.

OLDER Posts