Pe malul mării stăm amândoi şi privim în larg, stăm aşa de ore bune, nu prea vorbim, decât rar câte un ai văzut? da… nu va ploua, nu… nu ne ţinem de mână, nu părem îndrăgostiţi, suntem doar două profile care răsar din nisip, ne privim rar de parcă ne-am deranja liniştile făcând-o, dar totuşi o facem şi atunci ne pierdem prin înţelesurile nerostite… ne lăsăm timp unul altuia, ne aşteptăm, desenăm cu degetele cercuri cât mai aproape de valuri şi ne dăruim cochilii de melci.
Ridic o piatră şlefuită de timp, o piatră de la începutul universului, şi eşti mirat de strălucirea ei dată de apă şi soare, dar iată că se usucă şi devine mată şi poate că e doar o piatră oarecare; nu mă pregătesc să-ţi dăruiesc alta, mai frumoasă decât prima poate, ştiu c-o vei păstra pe aceasta, aşa cum faci cu amintirile şi poveştile noastre.
Mai târziu plecăm şi cutreierăm plaja, valurile ni se par aceleaşi de parcă ne-ar urmări, nisipul ne e drag, scoicile, pietricelele ne sunt şi ele drage, până şi cioburile de sticlă colorată rotunjindu-se, începem a vorbi şi nu ne mai săturăm, ne dezgolim sufletele şi le lăsăm valurilor să le spele, e atât de bine încât simţi briza cum îşi răcoreşte inima şi-o eliberează din chingile de care nu ştiai că există până când n-ai simţit lipsa lor, e atât de bine că au dispărut toate şi n-a rămas decât sentimentul pur a ceva ce n-are nevoie de-un nume…
Trec zile şi nopţi astfel, pe plajă două contururi răsar din nisip şi rareori din mare… Ne recunoaştem în ele, râdem împreună de ele, le lăsăm să se piardă, le ajungem din urmă… dacă mă uit mai bine, doar eu las urme pe nisip, dar ştiu asta şi totuşi tu-mi zâmbeşti conspirativ că eşti într-adevăr aici…
Incerc sa-MI caut SEMNELE. Ele trebuie sa existe! Sunt peste tot in jurul meu, le simt si stiu ca nu sunt nici macar camuflate, sunt la vedere, dar cum sa le deosebesc? E aproape ora 16, m-am trezit de la 8 si in tot acest timp s-au intamplat in jurul meu un milion de lucruri, mai simple sau mai complicate, sunt constienta de unele dintre ele, dar nu pot sa nu ma intreb daca le vad si le inteleg cu adevarat?
***
De pilda, ieri dimineata o vrabiuta facea baie intr-o balta din mijlocul trotuarului. Isi udase bine penele si ar mai continuat daca pasii mei n-ar fi speriat-o putin. Nu mult, dar cat sa zboare din “cadita” si sa se ascunda printre crengile unui arbust invecinat.
Azi-dimineata, printre tufisurile de langa trotuar am observat un cioc galben, m-am oprit, l-am cautat cu privirea si l-am gasit! Era un graur, frumos tare si nu prea temator. L-am privit indepartandu-ma. Intre timp o cioara mare si gri a coborat si ea intre tufisuri.
Nu-mi amintesc doua chipuri de oameni intalnite pe strada ieri sau azi, dar imi amintesc foarte bine aceste doua pasari.
***
Inca mai am pe birou din florile primite de la colegi de 1 si 8 martie. Pe cand florile celorlalte colege s-au uscat de mult, eu mai am inca trei. Orhideelor le-am scos tubuletul acela cu solutie speciala, am vrut sa se bucure de apa simpla, din aceea de care beau si eu, si chiar se bucura.
***
Tot pe birou am un ghiveci, doar cu pamant in el. Floarea s-a uscat, am smuls si aruncat tulpina… a ramas doar pamantul si in mod straniu, nimic nu pare sa ma relaxeze mai mult decat privitul la acest ghiveci, aparent fara rost, sterp, plin cu pamant negru usor ravasit. E o mare prejudecata aceea ca pamantul are sens doar prin lucrurile care cresc din el sau… misuna pe el.
***
Azi am fost sa-mi inregistrez apartamentul si sa platesc impozitul. Doamna de la ghiseu face asta de cateva sute de ori pe zi, sunt sigura, dar dupa cateva minute imi zambea, desi initial paruse usor sictirita. Si-a facut treaba bine, mi-a explicat chestii si in tot timpul asta zambea si zambea si chiar mi-a urat o zi buna. M-a mirat evident atitudinea ei, dar cand ieseam din Administratia Financiara mi-am surprins chipul in geamurile fumurii ale usii: zambeam toata, ochii, obrajii si nu era zambetul dat de contractia unor muschi ai fetei, ci acela din interior, care te lumineaza de-a dreptul. Eram fericita si nici nu stiusem ca sunt. Insa doamna de la ghiseu, da.
P.S. Acum cand scriu, pe cerul albastru, o macara uriasa si galbena se roteste. Undeva in Gorj, tata manevreaza o macara ceva mai mica, verde. Si cerul e tot albastru.
Mesteacanul iti aminteste ca fiecare copac e Unul intre copaci – coaja lui alba il scoate din anonimat.
Pe om, ce il face Om?!? Din lut suntem cu totii.
***
Deasupra oricarui lac oricare salcie pletoasa ar arata la fel.
De ce privim mai degraba malurile decat cerul, radacinile decat ramurile??!
***
Gingasia unei flori trece dincolo de culoare, parfum, raritate, pret.
Nu exista diferente intre flori ci doar in felul cum sunt ele tinute in palma.
***
Nimic nu imi sugereaza mai bine ca un mugur povestea unui intreg Univers, tocmai de aceea primavara imi aminteste ca totul e un miracol.
***
Unii copaci sunt legati de mici pentru a creste drepti. Legatura este protejata ca sa nu lase urme.
Copacul drept va avea parte de mai mult soare, va fi cel apreciat, va umbri in jurul sau si va fi prea putin umbrit.
Copacul stramb se va lupta de unul singur, va cauta franturi de soare pentru ramurile-i firave si loc de-ntins radacini.
Copacul drept va fi sacrificat pentru a fi lucrat.
Copacul stramb va fi sacrificat pentru foc.
Vorbeam despre copaci… sau despre oameni??!
***
Pasarile nu se intreaba ce e libertatea. Valurile si cerul sunt gratiile coliviei lor.
Sunt sigura ca pasarile nu viseaza niciodata. Ele n-au nevoie de vise ca sa zboare…
***
Decorul nu schimba povestea, actorii sunt aceeasi. Spectatorul insa, ar trebui sa vada dincolo de culoare…
***
EPILOG. Si toate acestea le-am gasit in Orasul meu, in drumul meu, in palma mea, sub ochii mei, la bratul tau, sub pasii tai…
Maine, ar trebui sa inceapa, intr-un fel, primavara. Nu cred in lucrurile care incep brusc, intr-o maine.
Pentru ca uneori exista un mai devreme. Azi, un batran – nu conteaza contextul – mi-a daruit o floare si un martisor. M-a impresionat foarte tare mana tremuranda, bucuria sincera si clara din ochii usor tulburi, floarea proaspata, parfumul ei viu si mai ales literele ce-mi scriau numele pe pliculetul alb. Era - pentru mine.
Asa ca dragele mele, nu va doresc o primavara cum n-ati mai avut, ceruri senine sau carari parfumate. Acestea le puteti avea usor oricand, oricum.
In fiecare zi trecem aproape oricum pe langa noduri, pe langa semne, caci nu le cautam atata timp cat nu ne trebuiesc dezlegate.
Ce e un nod inainte de a fi nod?
Ce e un nod deznodat?
E nodul un mod de-a strica linearitatea lumii sau un punct de diversificare pentru oricat sau oricum?
Peste tot… noduri. Care tin impreuna doua sau mai multe fire, noduri stranse sau lejere, standardizate sau unicate, aleatorii sau planificate, de stari sau de fapt, noduri utile, noduri care incurca, noduri care stau in gat sau care urca in gat, noduri in papura cuiva cautate de altcineva, noduri intre trunchi si ram, noduri… in toate si peste tot.
Noi, oamenii – traiectorii cand si cand intersectate si-nnodate?
Moartea – nodul final?
Libertatea – nodul deznodat?
Intrebari retorice desigur, dar poate fi nodul un semn?
Si daca da, ai de gand sa-l dezlegi?
Nichita Stanescu, Semn 5
“Ca şi cum ai vedea munţii plângând,
ca şi cum ai citi din deşerturi un gând,
ca şi cum ai fi mort şi totuşi alergând,
ca şi cum ieri ar fi în curând,
