De pe facebook adunate și-napoi la lume date

munte la apus

Din comoditate am scris în ultimele luni mai mult pe pagina de facebook decât aici pe blog (mai puțin jurnalele de munte, ele-s sfinte). În drum spre și de la serviciu „butonez” – cele trei mijloace de transport și/sau oboseala (și/sau îmbulzeala) nu-mi permit ocupații legate, consistente precum cititul. Apreciez facebook-ul pentru ceea ce este, un mod de relaxare, un mod de informare, un mod de comunicare, dar am hotărât să-mi aduc cuvintele acasă. Voi continua să fac cum îmi e mai comod, ca mai apoi să arhivez aici.

Pentru unii dintre voi aceste rânduri sunt cunoscute, iar pentru cei care n-au facebook vor fi ca o avalanșă de stări și momente.

...citește mai departe ↑

În voia drumului

Apus de soare pe un fluviu-mare, la bordul unui vapor, vântul îți zboară pletele pe sub pălărie, iar căldura aurie te face să închizi ochii și să te cuibărești în visare… spune-mi, cât crezi că durează un asemenea apus?!? Parcă nu destul… mai vrei. Sau, cât crezi că durează să vezi o balenă, acest cel mai mare animal al planetei tale ieșind la suprafața apei cu spinarea-i lungă ca un giuvaier gri-albastru? Nu destul…

Sunt clipe atât de prețioase încât a le savura din plin prea-plinul lor e destul. Pentru ochii mirați, pentru mintea mirată, pentru inima într-un fel copleșită. Să stau să fac upload-uri vanitoase pe facebook, să stau să scriu statusuri în loc să trăiesc senzațiile și atât?! Să butonez în timp ce coada balenei albastre se arată, când pescărușul plonjează amețitor după pește, când norul aruncă asupra prăpastiei o umbră inelară, când cascada, soarele și puntea suspendată mă potrivesc într-un punct unde se naște curcubeul?!?

...citește mai departe ↑

Pedalând prin gânduri spre Mont Saint-Bruno

Călătoria asta pe două roți spre un deal cu nume de munte, într-o zi caniculară în care anunțata ploaie și furtună cu fulgere trebuiau să ne țină acasă, a avut o cu totul altă însemnătate pentru mine decât cea turistică. În fond, nu sunt omul care să facă turism de vreun fel, jurnalele mele de călătorie sunt de fapt povești personale, de blog, iar interesul meu de a vizita ceva se limitează doar la locurile ce ar putea să-mi placă sau să-mi substituie ceea ce-mi lipsește. Pornesc la drum fără ambiții, iar tot ce-mi doresc e ceva care să mă facă să simt, să vibrez. Poate și de aceea inițiativa mea lipsește deseori căci prefer să trăiesc cu interioare goluri decât să le umplu artificial.

...citește mai departe ↑

Oameni Suntem 15. Despre oameni, azi

….se spune că distanța este cea care testează, cerne relațiile dintre oameni și de multe ori e bine să o experimentăm pentru a realiza cât, ce și cum dedicăm oamenilor din jurul nostru. Nu-i nimic rău în concluziile care derivă cu toate că percepția într-o primă fază poate fi destul de dură, însă cu timpul realizăm că e doar transparența unei realități pe care oricât ne-am dori-o, n-o putem realiza în condițiile uzuale.
âștigul e însă enorm, căci deși ne putem mișca în voie aproape oriunde pe planeta asta, timpul vieții a rămas același, iar calitatea relațiilor umane depinde în continuare numai și numai de noi. Cu cât suntem mai descoperiți nouă înșine cu atât trăim mai veridic, iar cei din jur vin ca o completare acestei vieți și nu ca o obligație.

...citește mai departe ↑