Vivian Maier

Vivian Maier

Vivian e o poveste în plină desfășurare, e o adevărată isterie în a descoperi tot ce a creat, sunt expoziții care se organizează, cercetători care s-au mobilizat, documentare ce încearcă să răspundă întrebărilor. Vivian însă e impasibilă la toate acestea: ea a creat și apoi s-a dat deoparte. Pe ea n-a interesat-o împărtășirea cu restul lumii, această chestiune profană a noastră, a moștenitorilor.

...citește mai departe ↑

Așteptările unei plimbări de 8 Martie

Sunt o mare amatoare de Normalitate și Obișnuință și mai sunt și o devoratoare de Așteptări. În lipsa celor trei devin oarecum confuză, nehotărâtă. Primele două sunt rupte din moștenirea mentalității pe care în 30 de ani am avut timp să mi-o însușesc chipurile filtrat și personalizat (dar e acolo!), iar ultima, categoria Așteptărilor, este creație proprie de care mă veșnic minunez.

Montreal.Când am spus DA Canadei n-am avut nici o așteptare și ajunsă aici și respirând aer canadian de trei săptămâni încă nu am nici o așteptare. Din vorbele internetului citare: n-ai așteptări, n-ai dezamăgiri. Iar eu adaug: n-ai nici amăgiri.

Aici simt că trăiesc static, ca și cum m-aș mișca printr-o mare masă de figuranți (și eu sunt unul din ei!) ce așteaptă un semn (pe care ei îl știu, eu nu!) de la un regizor necunoscut mie. Nu e acea normalitate pe care o cunosc eu, nu-mi pot crea obișnuințe, iar deschiderea mea către nou e neobișnuit de totală: la fiecare colț de stradă simt că o nouă Claudie mă întâmpină.

Aș fi putut începe această postare cu e ora 10 dimineața, e sâmbătă, e soare, e 9 martie, în casă sunt 28°, a trebuit să deschidem geamul ca să răsufle efectul de seră creat înăuntru – așa e când locuiești într-o clădire de sticlă (ultima zi, sper să ne mutăm bagajul dincolo la căsuță chiar azi).

Aș fi putut scrie despre ce-am mâncat aseară (somon cu cartofi natur) sau cum am dormit (prost, iarăși prost, visez aici ca-n fabrica de mezeluri: același vis e malaxat în fiecare noapte și apoi se rostogolește pe bandă trezindu-mă de fiecare dată când folie e gata ambalată, dar stai! vine altul la rând…).

Aș fi putut scrie așa cum vorbesc cu ai mei sau cu prietenii la telefon, dând detalii despre una sau alta, dar la naiba! nu mi-am făcut blog ca să fiu accesibilă, ci tocmai ca să ies din propria normalitate, să mă ridic deasupra propriei obișnuințe (că și asta de a scrie tot o obișnuință e…).

...citește mai departe ↑

Roma. Unde să stai când plouă

În foiala adăpostului se formase deja o mini-lume din care m-am dat desprinsă cu ceva regrete că momentul ăla de pauză din toate s-a scurs la fel ca apa ploii. E uimitor, realizez acum când scriu, cum puţine lucruri ne mai opresc din graba de a face aia şi ailaltă, de a ne opri din drumul care-i musai de făcut, de a ne întârzia de la ora la care e musai să ajungem…

...citește mai departe ↑

Pagina 12