[Piatra Mică] Unde nu este uitare, doar dor

Cu excepția unor stânci dislocate în urma căreia carnea ușor arămie a stâncii s-a dezvelit vântului și ploilor și poate a milioanelor de conuri de jneapăn ce și-or fi petrecut în complet anonimat existența, Piatra Mică nu pare să se fi schimbat deloc în acești șase ani în care nu i-am mai călcat poteca. Amintirile au fost însă atât de recente, de vii și detaliate, încât sunt cât se poate de invidioasă pe bucățica de creier care se ocupă de munte. Acolo unde nu este uitare, doar dor.

...citește mai departe ↑

În alergare după ghiocei… pe Tâmpa

Tampa-primavara-flori-05.jpg

Cu toate că am văzut deja ghiocei în grădinile brașovenilor, țineam să îi văd pe întâii sălbatici pe Tâmpa. Eram sigură că îi voi găsi, acum două săptămâni se arătaseră, timpurii și minunate, florile de Crucea Voinicului. O sâmbătă mohorâtă (zici că se sprijinea cerul pe Postăvaru), dar pe care alergarea ușoară în doi și floricele acestei primăvăratice ierni au înveselit-o 🙂

...citește mai departe ↑

Postăvaru, schi de tură în Poiană și primăvară pe Tâmpa

Schi-Poiana-Brasov-2023.jpg

Se împlinea o lună de când nu mai ieșisem pe munte, în Postăvaru încă nu fusesem și mai era și ziua mea – până acum nu m-a mai găsit vreun 15 martie pe munte. Negreșit intuiam și o plimbare prin Brașov, orașul pentru care cultiv tot mai multe sentimente și motive de a-l revedea.

Iar să schiez în Poiană, o nouă incursiune pe schiuri de tură în lumea necunoscută a stațiunilor montane, acea Poiană a Norei din Accidentul lui Mihail Sebastian la care inevitabil mi-a tot revenit gândul, deja aveam toate ingredientele unui tort perfect al aniversării de 34. La capitolul cadouri sunt extrem de pretențioasă drept pentru care Tâmpa m-a așteptat cu ghiocei pe costișele sale calcaroase.

...citește mai departe ↑

După flori de primăvară în parcul Angrignon

flori-primavara-canada-15.jpg

Ieșirile mele cu bicicleta sunt cu siguranță ușor atipice. Ca orice fată mă țin departe de magazine și de parcurile îngrijite și încep să boschetăresc. La propriu. Din fericire am aproape potecile de pe malul fluviului St-Laurent pe unde pot iscodi în voie păsări, marmote, ratoni, castori, șerpi mai nou și desigur, flori. Toată treaba asta îmi place la nebunie căci reprezintă întoarcerea la origini, la scormonire prin sufletul naturii cu accent pe observație și intuiție – știință fac destul (sper eu) studenții de la Biologie.

...citește mai departe ↑

Salcâmii

În seara asta când am trecut pe sub ei, pe sub salcâmi, cu nările impregnate de un oraș străin, de un continent străin, am recunoscut parfumul inconfundabil, hrănitor. Și era să cad în capcana înnebunirii, dar n-am făcut-o. I-am savurat de parcă ar fi primii salcâmi mirosiți vreodată, de parcă nu le-aș ști numele, cântecul, de parcă nu le-aș purta amintirea. Eu sunt un om care observă mai degrabă copacii din jur decât oamenii, dar cu toate acestea m-am simțit un adulmecător umil al unor esențe pentru care cântecele nu s-au terminat, abia stau să înceapă…

...citește mai departe ↑

Pagina 12345