MEET THE SUN » flori de munte

AMR 5.

MeetTheSun — Sat, 28 Jan 2012 10:11:41 +0000

Cinci petale albastre - genţiană sau ghinţură-de-primăvară (Gentiana verna)

- cea mai albastră dintre genţiene şi dintre multe alte flori, aş adăuga eu,

sau de cinci ori câte cinci petale - anemone sau oiţe (Anemone narcissiflora),

cinci trepte,

cinci povești de viață,

cinci cai liberi,

și evident, încă cinci zile...

AMR 6. Șase roz, șase mov

MeetTheSun — Fri, 27 Jan 2012 00:03:02 +0000

când unii se luptă cu nămeții, mie-mi arde de flori...

dar n-am avut ce face, am căutat printre fotografii un șase și am găsit doi colorați și plini de viață,

garofițe din Piatra Craiului și brândușe de primăvară din Ciucaș

La munte pe asfalt: Cheile Bicazului şi Lacul Roşu

MeetTheSun — Fri, 30 Sep 2011 18:36:42 +0000

O plimbare lejeră și interesantă pe meleaguri noi.

Moldoveanu în zori, Moldoveanu prin nori

MeetTheSun — Thu, 29 Sep 2011 15:39:20 +0000

Valea se închide în urma noastră. Vârful Viştea Mare se ghiceşte undeva acolo sus în dreapta. Tălpile ne ard împreună, mâinile se ţin împreună. Andrei mă întreabă dacă mi-a plăcut tura, muntele, Moldoveanul. Da, ştie că da. Ne-a plăcut. Sunt fericită şi tălpile pot arde oricât! Ochii îmi sunt după mure şi alune şi uneori privesc în urmă. Din ce în ce mai scurt căci muntele se pierde în ceaţă şi creste verzi din vârfuri de brazi. Mai vin! îmi promit. Până când Făgăraşul îmi va dărui o clipă de senin... și ca om ce sunt, n-o să mă mulțumesc doar cu una!

Patru pinguini, Valea Gaura, Omu şi Bătrâna

MeetTheSun — Tue, 13 Sep 2011 14:16:24 +0000

Inca o tura faina in Bucegi alaturi de pinguini si pe o vreme de toamna extrem de prietenoasa.

Cheile Râmeţului – calcar lustruit şi apă pân’ la brâu

MeetTheSun — Fri, 09 Sep 2011 21:54:24 +0000

După ce îl încurajasem pe Andrei cu trecem, trecem! că nu e apa așa mare, că nu-s curenți, că n-o să intru chiar toată, a venit și rândul meu! Descălțarea a fost partea ușoară. Apoi dau jos pantalonii scurți, nu destul de scurți pentru cât era apa de adâncă și cu inima strânsă cât puricele intru. Îmi făcusem un plan să merg repejor ca să nu prindă nici apa de veste că-s în ea. Am înghețat instataneu, ca să fiu scurtă! Simțeam cum treptat mi se feliază picioarele până când... până când mai existau doar tălpile mișcându-se la comenzile mele.

Retezat. Actul II. Două peste 2500, Peleaga şi Păpuşa

MeetTheSun — Tue, 30 Aug 2011 15:57:50 +0000

Sub soarele arzător de august, două din cele mai înalte vârfuri din Retezat, Peleaga şi Păpuşa se lasă greu cucerite, Peleaga chiar de două ori. Cu toate astea, amintirea greului trece, dar nu şi senzaţia trăită acolo în lumea crestelor albastre pierdute în orizonturile limpezi ale unei zile de vară.

Retezat. Actul I. Să ne cunoaştem!

MeetTheSun — Mon, 29 Aug 2011 22:45:30 +0000

Retezatul sigur n-a auzit de mine, însă eu de el prinsesem și dor dinainte de-a pune piciorul pe faimoasele lui pietre verzi! Asa ca a venit ziua în care eu si Retezatul sa facem cunostinta. Daca ne-am placut sau nu, asta ramane de aflat ;)

(C)Raiul garofiţelor. Padina Hotarului şi Valea Crăpăturii

MeetTheSun — Wed, 03 Aug 2011 12:23:23 +0000

Tura de duminică a început de fapt sâmbătă noaptea pe când adormeam privind cerul plin de stele prin geamurile maşinii. După tura de bicicletă de la Comana, am lălăit-o puţin pe acasă şi apoi am pornit-o înspre munţi şi spre Cheile Râşnoavei - dormitorul clasic, primitor la orice oră din zi şi din noapte. Ne propusesem să fim dis-de-dimineaţă la poale de munte şi dacă se poate, cât mai odihniţi.

Ne-am trezit greoi, ne-am mişcat uşurel şi soarele era deja sus când am pornit-o la drum. Am ales varianta intrării pe traseu de la indicatorul spre Schitul "Colţul Chiliilor" chiar dacă nu e marcaj ci un ditamai drum forestier. Eu am chef de poze, Andrei şi mai şi căci tocmai şi-a comandat nişte filtre de pe amazon şi e nerăbdător să le facă proba. Nu ne grăbim, ne-am propus o tură în doi cât mai relaxată.

Măcin. Nebunie în linie dreaptă

MeetTheSun — Wed, 01 Jun 2011 19:48:20 +0000

După Cartalu mi-a mai rămas o singură vale de trecut spre Călcata. Aveam deja experiență, nimic nu părea să mă mai sperie, nici când am nimerit într-o armată de bondari și m-am retras pâș-pâș. Nu-mi păsa dacă dau de vreun traseu, dacă merg pe potecă sau de-a dreptul peste câmpuri, prin ierburi cât mine sau prin tufișuri întunecoase. Înaintarea la întâmplare devenise la fel de naturală ca mersul pe potecă.