“Oprește Doamne clipa, cu care măsori eternitatea…”

“Opreşte trecerea!
Ştiu că unde nu e moarte nu e nici iubire,
dar, te rog, opreşte, Doamne, ceasornicul cu care ne măsuri destrămarea!”
În marea trecere, Lucian Blaga

Unde, când, cine şi cum

locul: Munţii Făgăraș
data: 24-25 septembrie 2011
drumeţi : Andrei și Claudia
traseu: TR Victoria – Valea Viștei – Portița Viștei – Refugiul Viștea Mare și retur
timpi: 6.5 ore la urcare, 4 ore la coborâre (mers de voie)
traseu secundar: BR Refugiul Viștea Mare – Vârful Viștea Mare(2527m) – Vârful Moldoveanu(2544m) și retur
timpi: 1 oră dus, 15 min întors (mers alert)

Unele povești încep pe hol

Da. Plecam la serviciu vineri de dimineață. Eu. Andrei. Cu o seară înainte ziceam ceva de biclă în week-end-ul ce bătea la ușă și de Moldoveanu în cel viitor – anunțat de o tură de pe carpati.org. Cu adăugarea că ar fi o mare realizare pentru mine anul ăsta… (pentru cine nu știe încă nu pășisem pe cel mai înalt vârf al țării)
- Unde mergem? La munte? întreb eu sperând la o combinație de genul o zi biclă, una munte.
- Pe Moldoveanu, zice Andrei scurt și la obiect după cum îi e felul.
- Pe Moldoveanuu? și zâmbetul îmi forțează obrajii de nu mai pot!
- Îhîîî!
- Sigur nu mă minți? Râzi de mine! Mai că nu-mi vine a crede, dar Andrei zâmbește și ieșim pe ușă. El merge cu bicicleta la serviciu, așa că drumurile noastre se despart și eu sunt deja pe modul “mamăă, ce mă fac??! Mol-do-veanu?”

Încă nu era sigură treaba. Așteptam confirmarea, stau la serviciu ca pe ace. Oricum n-ar fi glumit el cu ceva atât de important pentru mine, dar… nici DA n-a zis Și mai știam ceva: Andrei e omul care mai întâi cercetează vremea și apoi iese din casă. Eu… vijelie! Hai, hai și apoi… stai! Șiii.. mă uit după prognoza meteo cu sufletul ghem. Găsesc o grămadă de site-uri pe care norii și ploia păreau în toi, dar mă bazez pe singurul care arată soare și șutez cât colo fiecare îndoială ce mă încearcă.

Mai apoi am aflat de la Andrei că dumnealui știa deja cum stă treaba cu ceața, norii și posibila ploaie, dar după ce mi-a văzut zâmbetul ăla (cred și eu că nu degeaba eram toată zâmbete și artificii!) n-a mai dat înapoi.
Mulțumesc Andrei.

Drumuri și amintiri

Andrei a mai fost pe Moldoveanu de vreo două ori, iar Valea Viștea a mai urcat-o o dată, însă pe varianta completă din Victoria pe vremea când nu avea mașină. Am vrut să amintesc de acest lucru căci am rezonat la povestirile de-atunci, cu mers pe forestier până la capătul răbdării și chiar după, mers condimentat cu oboseală, hărțuire canină, dormit în gară și câte altele, lucruri pe care eu nu le-am trăit și cărora le regret lipsa doar din prisma experienței. Ca el au fost și sunt încă mulți alții ce bat nu doar munți la picior ci și lungile drumuri pietroase de la poalele munţilor și pentru a căror îndârjire și patos am un adânc respect.

Acum, slavă Domnului și micuțului Jimny, înaintăm pe forestierul de pe Valea Viștei destul de mult și am mai fi putut merge dacă știam cum stă treaba la capătul drumului. Treziți cu noaptea în cap și plecați tocmai din orașul mult blamat și rău famat (capitala…), la 10 debutăm totuși în traseu. Avem de toate în spate, cort, sacii de dormit de iarnă, apă și mâncare, dar și mult, mult chef de munte.

unii n-au aflat că a venit toamna - Lăptucul-Oii e îmbobocită toată şi albinuţa la cules

e vremea alunelor! Doar să le strângi de pe jos că pietre de spart se găsesc!

mitsana trece puntea

Citeşte POVESTEA până la capăt!

Dă mai departe dacă ți-a plăcut:

de iarbă, de linişte, de înalt, de piatra rece, de soarele aproape,
de florile mărunte, de jnepeni cu rouă, de fagi însemnaţi,
de poteci umblate, de refugii uitate,
de Crai, de Bucegi, de Făgăraş,
de umbra rece, de cabanele dragi, de ceaţă, de ploi mărunte, de tricouri ude,
de bocanci grei, de ceaiul din termos, de urmele prietenilor,
de o floare de colţ, de un marcaj punct roşu, de somnul la cort,
de-o cascadă de gheaţă, de covoare de muşchi,
de fluturi, de-o hartă întinsă,
de apele mari, de-un piton ruginit,
de-o coardă albastră,
de vânt şi de neclintire,
de pinii negri,
de zăpada netopită din mai…

Dă mai departe dacă ți-a plăcut:

02.10.2010. Mă trezesc la 03.08. Dimineaţa. Ceasul sună la 03.10. Am hainele pregătite puse lângă pat, pardon, lângă saltea. Rucsacul de 40l mă aşteaptă în hol, aproape plin cu de toate. Îl cam pensionasem eu, dar tura asta are nevoie de el. Torn cafeaua rece făcută de cu seara într-o sticlă şi sunt aproape gata. Îl sărut pe Andrei de somn uşor în continuare şi plec spre Făgăraş. Nu mai sunt nerăbdătoare pentru că pur şi simplu: se întâmplă!

Povestea însă a început cu o săptămână în urmă când am descoperit tura postată de Claudiu pe carpati.org. Am citit repede în diagonală, doar-doar n-o să mă simt atrasă ca într-o reacţie chimică, dar ea se produsese deja. Am recitit specificaţiile turei şi ştiam deja că o să fiu acolo. Am analizat mult chemarea calmă şi matură spre un munte pentru care sentimentele mele au fost mai mereu năvalnice, ca apele de munte, năvalnice şi reci.

Pregătiţi pentru o tură de două zile cu câte cel puţin opt ore dedicate doar muntelui, ne-am strâns 11 oameni din mai multe părţi ale ţării, oltenii formând majoritatea şi deh, nu puteam să n-o spun cu oţâră de mândrie. Din capul locului trebuie să spun că a fost o mână de oameni minunaţi şi de nădejde, iar dacă nu-i voi pomeni în jurnal, îi rog să nu se supere.
Cu toate acestea,
- un munte de mulţumiri merg către Claudiu -  nu numai pentru tura aceasta ci pentru tot ce face şi înseamnă pentru comunitatea carpaţi,
- Cristina, pentru veselie şi controlul comunicării – prietenii ştiu de ce,
- Monica, Mihaela – pentru că puntem vorbi despre munte şi la birou, de luni până vinerim
- Vasi – sprinten şi voios, pus pe farse, dar şi pe fapte marim
- Mugurel – “gorjanul meu”, tovarăş de Fuji şi umblător de munţi de-acasă prin care eu încă n-am ajunsm
- Daniel, Marius, Gabi, Micro – îmi pare bine că v-am cunoscut, Daniel ai un caracter “jos pălăria” – mulţi ar avea ceva de învăţat de te-ar cunoaşte, Gabi – nu m-ai lăsat la greu la mâncatul de afine – o să ţin cont de asta!

Itinerariul turei începe cu zona Bâlea şi se termină la Cabana Negoiu. În drum avem întâlnire cu Vârful Lăiţel, Lacul Călţun, Strunga Dracului, Vârful Negoiu, Şaua Cleopatrei şi posibil Custura Sărăţii, Vârful Şerbota, Muchia Şerbotei. Înapoi avem în plan Strunga Ciobanului, încă o dată Lacul Călţun şi apoi o vale şi câteva urcuşuri zdravene până la gura tunelului Capra. Mai multe detalii tehnice a scris Claudiu în descrierea turei.

»»««

Sâmbătă dimineaţa era linişte la Bâlea. Şi ceva frig. Ne echipăm repejor în timp ce studiem Făgăraşul pe viu, nu doar din prognoze şi camere web. Prima zăpadă ne aşteaptă (prima pentru noi, nu şi pentru muntele ce e mai mult nins decât însorit) şi ceva gheaţă pare să paveze piatra, pereţii sunt încărcaţi de ţurţuri, iar zările se pierd ori în plafonul de nori ori în valuri plimbăreţe de ceaţă.

dantelării de țurțuri – oare asta ne așteaptă?

Nici nu-mi dau seama când începem să luam altitudine şi parcarea, cabana, lacul rămânand în urmă. Zăpada proaspătă pare crocantă sub bocanci şi sunetul îmi umple sufletul. Nici nu prea văd pe unde păşesc căci ochii se mută dintr-o parte în alta. Atât de imens, de frumos, de enigmatic! Aerul e rece, dar ne încălzeşte urcuşul spre Şaua Doamnei, iar varianta feminină a lui Patrocle ne însoţeşte habotnică deschizând poteca. Nu se dă întoarsă din drum şi cumva, o înţelegem.

Cabana Bâlea – un loc frumos

Îmi menţin ideile despre Făgăraş care nu e deloc un munte prietenos şi vorbăreţ, dar care îşi lasă portiţe deschise spre conversaţii care odată începute sunt greu de întrerupt. Crestele sale sunt acum pe jumătate îmbrăcate în alb, iar înălţimile… pe cât de ademenitoare pe atât de solicitante. Nu e muncă adevărată aceea fără răsplată şi nu e răsplată adevărată dacă efortul n-a fost făcut cu plăcere. Sunt sigură ca în ceasul creaţiei Universul a fost tare generos cu muntele, iar originile glaciare ale Făgăraşului au lăsat martori serioşi în râurile mari de pietre, prin văile adânci şi crestele ascuţite numite neîntâmplător custuri şi parcă cel mai mult… în adâncul lacurilor.

Citeşte POVESTEA până la capăt!

Dă mai departe dacă ți-a plăcut:

un om nou s-a împăcat cu omul vechi ce sălășuia într-ânsul.

omul vechi a plâns de bucuria eliberării.

omul nou a plâns de bucuria facerii.

iar lacrimile fericirii sunt ca fulgii de nea.

și toate acestea pentru că timpul cuvenit este mai presus de cel potrivit.

Nu am urcat un vârf. Abia am început să urc.

Dă mai departe dacă ți-a plăcut:

înainte de Bâlea

la Bâlea

după Bâlea

P.S. Pentru o primă întâlnire cu Transfăgărăşanul m-am pregătit de tot ce era mai rău: frig, vânt, ceaţă, dar şi cocalari, grataragii ataşaţi uor peturi de bere sau unor blonde pe tocuri. Am văzut atâtea poze şi-am citit atâtea comentarii (negative mai ales) despre trafic şi “fenomenul” Bâlea încât aveam şi aversiunea pregătită pentru ce aveam să găsesc la cabana aia de pe malul unui lac.

Am trecut pe lângă toate acestea, am mâncat o clătită, le-am privit şi am plecat.

Am scris aceste rânduri la p.s. pentru că ce aveam de spus, am făcut-o prin imaginile de mai sus. Îmi pare doar rău că am fost român şi m-am lăsat îndoctrinată de românism. Aş fi vrut să privesc acest loc cu adevărat pentru prima dată şi să-l descopăr cu proprii ochi.

Mă bucur că vremea a fost cum a fost şi n-am urcat pe munte ca să am sentimentul ăla de neamestecare cu poporul, de detaşare, de înalţare deasupra celor limitaţi la gratar doar(cei care se simt atacaţi de aroganţa mea, daca e una, înseamnă ca n-au urcat destul!). E foarte uşor să judecăm lucrurile din unghiul care ne convine.

Trăim în România celor zero metri sau a celor două mii x(ics) metri după… posibilităţi. Doar uneori ne place să credem că altitudinea ne absolvă de ceva…

Dă mai departe dacă ți-a plăcut: