În ritmul unui oraș mic se întâmplă tihna

Brasov-decembrie-16.jpg

Sorb ceai fierbinte de tei cu cimbrișor. În apartamentul din Brașov e mai frig ca în cel din București, afară e mai frig, astfel că ceaiul a devenit un ritual de arome și căldură. Weekend-ul a trecut fără să fac nimic ieșit din comun (presupunând un reper al majorității), am dat un raid prin centru să văd luminile de sărbători și o plimbare agale prin pădurile Postăvarului, și totuși voi scrie despre el pentru că lucrurile importante au uneori ambalaje modeste și tindem să le subestimăm.

...citește mai departe ↑

Prima dimineață în Canada

Am găsit cafea lângă filtrul de la hotelul unde stăm. Pentru un iubitor de licoare neagră ăsta este un început bun. Am ajuns aseară devreme pentru ora locală, târziu pentru ora de peste ocean pe care am lăsat-o în urmă.

Știu că toată lumea așteaptă această primă postare 😀 Vă avertizez că prea multe impresii nu sunt că n-am apucat să văd prea multe.

...citește mai departe ↑

AMR 25. Duminicale

Cu cât ți-s dragi mai mulți oameni, cu atât mai multe doruri ai.

Cu unii ți-e drag să vorbești, cu alții să râzi, să te privești, să bei, să colinzi munții, să împarți mâncarea. În lipsa oamenilor dragi toate aceste lucruri iți par fără conținut, le faci, dar nu le simți, le faci monoton și banal așa cum evoluția societății te modelează pe calapodul rutinei.

Cu cât ai mai mulți oameni dragi în viața ta cu atât împarți mai mult.

Lumea în care trăim ar vrea să fim cât mai egoiști, să umblăm în bule care să ne țină departe de contactul real cu ceilalți. De-aceea e mai ușor să fim cine vrem să fim în spatele unui monitor decât privindu-ne în ochi. Nu e de condamnat, fiecare dintre noi caută o cale de contact. Însingurarea nu e nativă, dar poate fi, cu ajutor extern, dobândită.

***

De ce-am scris aceste lucruri duminica? Puteam opta pentru ceva vesel că doar e week-end și e ziua odihnei. Păi tocmai de aceea. E ziua în care lenevim trupul și mintea și ne hrănim sufletul.

...citește mai departe ↑

apatie lenta

Dupa-amiezile nu mi s-au parut niciodata lungi.
Caldura se strecoara pe sub perdea, soarele chicoteste intr-un ochi de sticla imprastiindu-se inauntru, linistea de afara e cu adevarat morbida, ii simt pe toti cum zac tolaniti care pe unde-au prins si doar scartiitul periodic al rotilor autobuzului oprindu-se in statie pare sa-mi aminteasca ca nu dorm, ca sunt aici treaza, dialogand cu personajul principal al unui fotoliu gol sau patrulandu-mi papucii pe doua sensuri prin hol…
Ascult… ce v-am pus si voua… si face cat restul cuvintelor…

...citește mai departe ↑

Pagina 12