Noi, uneori doar eu și mai ales tu

Las mâna să-mi pice în mâna ta, dansăm, nu? nu-i așa?
Ai uitat? Nu cred. Eu sigur mai știu, doar lasă-mă puțin să-ți simt muzica.
Ce mă fac, mă întreb abia stăpânindu-mi genunchii tremurând.
Dau vina pe ei pentru golul din stomac în care tot aerul se strânge.
Eu ce mai respir? Și aerul se duce. Eu ce mai aștept?
În mâna ta mâna mea pare neajutorată, dar cred că doar eu văd asta.
Tu privești în altă parte. Îmi urmărești ochii de parcă ți-ai dori să fii pleoapele lor.
Dar fii! Fii odată, să începem să plutim, să plutim, să fim!
Și nu, n-o să ne pierdem după aceea. Eu cred în dragoste.
Mi-s ca un blestem semnele ei. O duc eu pentru amândoi.

Știu că nu ești aici, dar dansează cu mine. Acum.
Nu-mi lăsa mâna să cadă.
Așaa. Aaaa-aaa. Pas cu pas, după pas, lângă pas…

...citește mai departe ↑

Dragostea ca o pâine caldă

Rupe-mă ca pe o coajă de pâine rotundă
să-ţi simt nerăbdarea flămândă
până când
ajunge-mi la inimă.

Spune-mi, cum e?
E arsă de vatră?
Are parfumul pur
de pâine neagră?
Sau albă cum n-ai văzut
vreodată?

Spune-mi, cum e?
Te sperie firimiturile cum cad?
Te arde miezul ei necopt?

Prin aburii de ceaţă rară
Nu spui nimic.

Când pleci, închide-mă la loc…

...citește mai departe ↑

dar

oraş nebun, oraş urât
străzile tale sunt pline de noroi
cerul tău e mărginit,
dar
cerul va fi de maine şi mai gol


oraş nebun, oraş pustiu
nopţile tale sunt singurul meu adăpost
râul tău e jumătate îngheţat,
dar
va oglindi de maine mai mult gol


oraş nebun, oraş străin
copacii tăi sunt bătrâni fără zile
gara ta mă doare de îmbrăţişări,
dar
peronul va fi de mâine şi mai gol


oraş nebun, oraş tăcut
roagă-mă să mai rămân o zi
somnul meu devine mai adânc,
dar
somnul tău va fi de maine – gol.

...citește mai departe ↑